Samsung Galaxy S8 ar putea fi lansat mai repede decât ne așteptam

PLAYTECH
PLAYTECH
30.01.2017

Deși este dezamăgitoare vestea că Samsung nu va participa la Mobile World Congress, cea mai mare întrunire a industirei mobile, ceea ce este totuși îmbucurător pentru înrăiții pasionați de tehnologia mobilă este că cel mai anticipat telefon al anului 2017, Samsung Galaxy S8, își va face apariția mai devreme decât se preconizase inițial.

Săptămâna trecută scriam că Galaxy S8 va fi lansat la finalul lunii aprilie, dar, aparent, sursele ar susține faptul că smartphone-ul va fi lansat pe data de 29 martie, la o lună după cea mai importantă întrunire din industira telefoniei mobile.

Acesta este un anunț surprinzător pentru fani, mai ales pentru că firma Samsung trebuie să revină în forță după eșecul Galaxy Note 7, după cum susține și TechCrunch. Totuși, anunțul nu trebuie să pară surprinzător, iar posibilele întarzieri ar putea fi puse pe seama încercărilor companiei se a investiga eșecul dispozitivului anterior și încercarea de a evita un dezastru asemănător în cazul Galaxy Note 7.

Conform aceleiași surse, se pare că Samsung nu dă înapoi în ceea ce privește tehnologia folosită, încercând să împingă limitele cu care ne-am obișnuit în materie de tehnologie mobilă. Drept dovadă, se zvonește că noul dispozitiv va veni în două versiuni cu mărimi diferite: unul va avea un display de 5,8 inci, iar celălalt va avea un ecran cu diagonală de 6,2 inch, ambele fiind de tip Super AMOLED cu rezoluție QHD. Totodată, compania pare să propună același design elegant cu ecran rotunjit, sistem de operare Android Nougat și procesor Qualcomm Snapdragon 835, care ar urma să fie cel mai bun de pe piață în acest an.

La fel de relevant este faptul că Samsung optează pentru folosirea unui asistent personal digital, Bixby, renunțând la Google Assistant, și aducând o nouă alternativă pentru Siri, asistentul mobil folosit de Apple.

Autor: Ioana Bîrsan

Comentarii