Samsung Galaxy S8 și S8 Plus au fost lansate oficial

de: George Stanciu
29 03. 2017

Samsung Galaxy S8 și S8 Plus au fost lansate oficial în cadrul evenimentului special, pregătit de companie și desfășurat la New York.

UPDATE: Telefoanele vor fi disponibile începând cu data de 21 aprilie. Telefoanele vor fi vândute la pachet cu o pereche de căști AKG.

Samsung a avut de-a face cu o serie de probleme în ultima jumătate de an, pe fondul Note 7 și din cauza programului schimbător pentru lansarea lui Galaxy S8, dar lucrurile s-au așezat între timp și am ajuns la data de 29 martie, una dintre cele mai anticipate de către fanii smartphone-urilor, mai ales de către fanii Samsung.

Cele două telefoane atrag, în primul rând, prin designul superb al ecranelor, care elimină aproape complet marginile. Smartphone-urile vin cu diagonale ale ecranelor de 5,8 inci, respectiv 6,2 inci, iar rezoluțiile sunt pe măsură. Trebuie să ținem cont că avem de-a face cu un nou raport de aspect, de 18,5:9, iar în meniul telefonului există trei opțiuni de rezoluție. HD+, de 1480 x 720 pixeli, FHD+, de 2220 x 1080 pixeli și WQHD+, de 2960 x 1440 pixeli.

Cele două telefoane se bazează pe procesoare de ultimă generație, fiind disponibile variante cu Qualcomm Snapdragon 835, dar și cu Exynos 8895. Samsung Galaxy S8 și S8 Plus oferă utilizatorilor 4GB de memorie RAM, care ar trebui să fie suficienți, alături de procesor, pentru a rula orice aplicație, fără probleme.

Smartphone-urile pun la dispoziție sloturi de carduri microSD, astfel încât să nu fii constrâns de spațiul de stocare intern. De asemenea, nu uităm nici de rezistența la apă a telefoanelor, care este un aspect din ce în ce mai căutat de clienți. Telefoanele cântăresc 155, respectiv 173 de grame și au baterii de 3000mAh, respectiv 3500mAh, pentru modelele S8 și S8 Plus.

Samsung Galaxy S8 și S8 Plus vor fi disponibile în variantele de culori Midnight Black, Orchid Grey și Arctic Silver, iar toate device-urile vor avea partea din față neagră.