Samsung Galaxy S8 și S8+, disponibile oficial în magazinele din România
Samsung Galaxy S8 și S8+ sunt cele mai bune smartphone-uri lansate anul acesta, iar ele au ajuns, într-un final, și în magazinele din România.
Samsung Galaxy S8 și Galaxy S8+ au demonstat că Samsung se poate recupera după un scandal de proporții (ne referim aici la Samsung Galaxy Note 7) și că poate nu doar să recupereze încrederea fanilor, ci să îi uimească și pe cei care nu aveau o afinitate specială pentru brand.
S8 și S8+ vin cu display-uri revoluționare de 5,8 și 6,2 inch în corpuri foarte compacte, dar și cu specificații tehnice de top.
Noul Galaxy S8 este echipat cu o cameră frontală avansată de 8MP F1.7 cu funcția smart autofocus. Camera principală de 12MP F1.7 cu tehnologie dual-pixel oferă rezultate spectaculoase chiar și în condiții de luminozitate scăzută, zoom și fotografii anti-blur, având procesare îmbunătățită a imaginilor.
Echilibrând puterea de procesare a lui Galaxy S8 cu productivitatea îmbunătățită, Samsung DeX reprezintă o soluție unică ce transformă smartphone-ul într-un desktop, oferind o experiență sigură de tip desktop. Totodată, noile smartphone-uri dispun de asistentul inteligent Bixby, de sistemul de management al dispozitivelor IoT Samsung Connect, dar și de suita Samsung Health.
Galaxy S8 și Galaxy S8+ sunt disponibile de astăzi în România în culorile Midnight Black, Orchid Gray și Arctic Silver. Prețul Samsung Galaxy S8 și S8+ în România variază de la magazin la magazin și de la operator la operator.
Noi l-am văzut la eMAG, iar acolo prețul Samsung Galaxy S8 este de 3.600 de lei, iar prețul Samsung Galaxy S8+ este de 4.000 de lei.