Samsung ar putea prezenta un telefon pliabil la MWC
Deși decizia companiei Samsung de a nu anunța flagship-ul Galaxy S8 la MWC ar fi putut dezamăgi mulți dintre fani, gigantul coreean nu se va prezenta cu mâna goală la congresul de la finalul lunii.
Pe lângă certitudinea că va dezvălui dispozitivul Samsung Galaxy Tab 3, este posibil ca producătorul să introducă un prototip de telefon pliabil, ne informează cei de la phonearena.com.
Zvonurile cu privire la un telefon pliabil au existat de ceva vreme, dar dovezile concrete au apărut de abia la începutul săpămânii, când compania a anunțat dezvăluirea telefonului pliabil.
Conform surselor, prototipul va fi prezentat într-o sală cu o expoziție privată, care va putea fi accesată doar de anumiți indivizi și clienți. Cu toate că acest anunț ar putea veni ca o dezamăgire pentru fani, aparent decizia luată de cei de la Samsung are la bază în final binele potențialilor clienți.
Expoziția privată îi va permite producătorului asiatic să observe răspunsul cumpărătorilor potențiali la adresa produsului prezentat și va putea servi ca modalitate de a atrage finanțări sau alți producători de dispozitive de acest gen, care să plaseze comenzile pentru noile ecrane prin intermediul subsidiarului său -Samsung Display.
Cu toate acestea, capii rețelelor recunoscute de telefonie mobilă nu vor fi singurii care vor putea vedea și testa dispozitivele pliabile ale celor de la Samsung. Se zvonește că Samsung va prezenta la MWC un număr mic de alte gadget-uri, care vor putea fi inspectate de fiecare participant.
Aceste decizii vin probabil ca o măsură de precauție, compania încercând astfel să evite alte dezastre în ceea ce privește dispozitivele pe care le va scoate pe piață în lunile care urmează. Mai mult, Samsung probabil că nu vrea să lanseze un smartphone care este costitor atât în ceea ce privește producția sa, cât și ca preț de lansare pe piață.
În acest fel, parada de prototipuri de la MWC va avea rolul de a prezice răspunsul clienților la adresa produselor viitoare, răspuns în urma căruia compania va putea lua decizia de a crea sau nu dispozitivele.