Rușii au inventat racheta hipersonică care zboară cu 7400 de kilometri pe oră

de: Claudiu Râpan
31 05. 2017

Armata rusă a dezvoltat și a testat o nouă rachetă care va fi cea mai rapidă din lume. Racheta hipersonică va putea să călătorească cu 7400 de kilometri pe oră nefiind astfel posibil să fie ajunsă de nicio armă existentă. Astfel, în cazul unui potențial atac, scutul de la Deveselu nu ar mai constitui un avantaj strategic deoarece rachetele de interceptare din dotarea lui nu ar putea face față vitezei noii arme rusești.

Agenția Sputnik, una despre care se știe că e controlată cu atenție de guvernul rus, spune că armata a testat sistemul de rachete Zircon și că acesta ar putea intra în funcțiune până în anul 2020. De asemenea, tot sursa citată spune că sistemul va fi montat pe submarinul nuclear rusesc Pyotr Veliky. Dacă știrea este adevărată, racheta hipersonică ar putea da Rusiei un avantaj destul de important în fața unor state precum SUA, Marea Britanie sau Germania, care nu dețin o astfel de tehnologie.

Rușii au mai efectuat teste în trecut cu arme destul de avansate, cea mai celebră fiind RS-28 Sarmat. Aceasta este denumită popular Satan 2 și poate distruge o țară întreagă datorită capacitatății ei foarte mare de încărcătură.

Și Statele Unite ale Americii au avut o tentatică de a crea o rachetă hipersonică în 2013, prin proiectul X-51 Waverider. Deși a fost testat cu succes la vremea respectivă racheta a fost trecută pe linie moartă și nu s-a mai auzit nimic de ea de atunci. Amenințarea unei rachete hipersonice este extrem de reală deoarece nu există armă în lume suficient de rapid încât să intercepteze așa ceva, notează HuffPost UK.

Racheta hipersonică Zircon va fi capabilă să circule cu viteze cuprinse între 6000 de kilometri pe oră și 7400 de kilometri pe oră. sta ănseamnă că ea va fi de cinci până la șase ori mai rapidă decât viteza sunetului. Focoasele care sunt compatibile cu racheta pot fi de natură explozivă tradițională sau chiar și nucleară. Statele Unite ale Americii chetuie anual pe bugetul apărării aproximativ 535 de miliarde de euro însă o astfel de rachetă Zircon ar însemna că puterea de interceptare a armatei și a flotei sale ar fi irelevantă.