Purism Librem 5 e telefonul perfect pentru fanii securității absolute

de: Alexandru Puiu
25 08. 2017

Purism este o companie specializată pe laptopuri cu securitate deosebită. Cu Purism Librem 5, același producător își anunță intrarea în piața de mobile.

De-a lungul anilor, au existat foarte multe tentative de smartphone-uri menite să atragă atenția că datele utilizatorilor nu sunt în siguranță pe gadgeturi obișnuite. Înainte să devină evident că ne pasă de intimitate mai puțin decât ne place să credem, Archos a lansat GranitePhone în 2015 cu un sistem de operare propriu: GraniteOS. Al doilea dispozitiv care pleca de la o premisă similară a fost BlackPhone de la Silent Circle. BlackPhone a fost de asemenea construit în jurul unui sistem de operare optimizat pentru securitate sporită. Nu a durat mult până a devenit evident că respectivele telefoane sunt un eșec de piață.

O parte din problema eșecului BlackPhone și GranitePhone s-ar putea să aibă legătură cu prețurile prohibitive. Purism Librem 5 promite să remedieze această problemă prin prețul de 600 de dolari. Problema este că vor mai trece câțiva ani până când doritorii își vor putea investii economiile în gadgetul respectiv.

Înfățișat ca fiind primul smartphone criptat din lume care folosește o platformă deschisă, Librem 5 va fi unealta perfectă pentru efectuarea de apeluri criptate fără ca destinatarul să-ți cunoască numărul de telefon. Vei putea trimite mesaje și mailuri criptate prin intermediul său, iar un VPN eficient îți va ascunde traficul online de ochii curioșilor. În privința conectivității, telefonul va fi cât se poate de actual, promițând compatibilitatea cu rețele 2G, 3G, 4G pe orice frecvențe.

Purism Librem 5 va rula PureOS, o versiune de Linux derivată din Debian GNU/Linux. Acea distribuție de Linux va fi open source, pentru ca doritorii să modifice ce își doresc. Detaliul unic ce va defini experiența utilizării acestui smartphone va consta în posibilitatea utilizatorilor de a-și dezactiva fizic componente din aparat precum camera, microfonul, conectivitatea WiFi, Bluetooth și modemul de comunicații.

Momentan, Librem 5 este subiectul unei campanii de finanțare online pe site-ul companiei. În magazine, se estimează că va ajunge abia în 2019, după o lungă perioadă de testare a hardware-ului.