Nokia este pe cale să înregistreze un prim an încununat de succes, sub emblema HMD Global

de: George Stanciu
13 10. 2017

Noile telefoane Nokia sunt de câteva luni pe piață, în varianta relansată de compania HMD Global, și înregistrează vânzări din ce în ce mai bune, iar primul an arată bine.

Nokia a dominat anii 2000 la capitolul telefoane și, la acea vreme, unii se întrebau dacă ar putea să apară cineva care să detroneze brandul de pe primul loc în preferințele clienților. Lucrurile s-au schimbat, compania a pariat greșit pe Windows Mobile și a închis obloanele pentru o vreme, dar a revenit pe piață, sub egida HMD Global.

Noile telefoane Nokia vin cu sistemul de operare Android, dar ai parte și de un Nokia 3310 adaptat vremurilor moderne, un telefon de buget pentru cei care nu au neapărat nevoie de funcții inteligente. Primele dispozitive ale brandului renăscut au fost dezvăluite în februarie 2017, la MMobile World Congress, iar de atunci au vândut milioane de smartphone-uri și zeci de milioane de telefoane simple, conform lui Pekka Rentala. Confirmarea a venit pe 2 septembrie și lua în considerare cele patru dispozitive aflate la vânzare.

Recent, însă, și cei dela IDC au confirmat că Nokia se vinde destul de bine, iar directorul de cercetare Francisco Jeronimo spune că ”e un început grozav”. IDC estimează că brandul Nokia a ajuns deja pe locul 5 în Finlanda, iar la nivel global are o cotă de piață de 0,4%. Agenția spune că, în prima jumătate a anului, au fost vândute 1,5 milioane de smartphone-uri.

Analistul Tomi Ahonen spune că în primul trimestru au fost vândute 0,1 milioane de telefoane, doar în China. Apoi, în luna iunie, din trimestrul al doilea, când a avut loc lansarea globală, au fost vândute 1,4 milioane de telefoane. Mai departe, în trimestrul al treilea, la nivel global, au fost vândute aproximativ 2,5 milioane de dispozitive. Al patrulea trimestru ar trebui să aducă vânzări de 3,5 milioane de unități.

Ahonen estimează că Nokia e pe drumul cel bun către vânzarea de 10 milioane de smartphone-uri vândute în primul an de existență, iar numărul este unul bun, oferind perspective bune de viitor companiei.