Istoria Dacia, de la începuturi la unul dintre cele mai cunoscute branduri românești

de: Andrei Cristian
12 05. 2017

Unul dintre cele mai cunoscute branduri românești în lume este, fără dar și poate, Dacia. Un nume care, la un moment sau altul, mai apropiat sau mai îndepărtat, a reprezentat ceva pentru orice familie din țara noastră.

Din fericire pentru noi, numele Dacia încă are ceva de spus pe scena auto internațională și la acest moment, fiind unul dintre brandurile care este la mare căutare în țări precum Franța sau Marea Britanie.

[related]

Povestea Dacia începe în 1966, atunci când Uzina de Autoturisme de la Mioveni a fost construită într-un timp record de numai un an și șase luni. Ceea ce a dus la construirea acestei uzine a fost un acord între statul român și producătorul francez Renault care prevedea realizarea unui model Renault sub marca Dacia. Este interesant de știut că asocierea Dacia cu Renault nu a fost bătută în cuie încă de la început, existând posibilitatea că acordul să fie încheiat cu alți producători auto precum Fiat, Peugeot, Alfa Romeo sau Austin.

Primul model iese pe poarta uzinei Dacia

Așa cum vă spuneam, lucrurile s-au mișcat repede la acea vreme. În baza acordului dintre statul român și Renault, construcția primului model Dacia începea în 1968. Era vorba despre un model Dacia 1110, construit sub licență R8. Un an mai târziu, în 1969, în uzina de la Mioveni a demarat producția modelului Dacia 1300, un automobil care era considerat la acea vreme modern și economic. Dacia 1300 beneficia de o echipare capabilă să producă 54 de cai putere și se lăuda cu o viteza maximă care poate fi atinsă de 144 km/h.

Dacia 1300 speciale pentru ”cei de sus”

Dacia 1300 a reprezentat un capitol important în istoria producătorului român, beneficiind chiar de alte trei variante de echipare lansate în 1970: Standard, Lux, respectiv Lux Super 1301. Ultima variantă de echipare era construită exclusiv pentru dotarea celor care făceau parte din conducerea Partidului Comunist Român sau Securității. Aceste modele erau de culoare neagră și aveau unele dotări speciale care nu erau disponibile pentru celelalte modele, precum scaune frontale supraînălțate, instalație radio, oglinzi retrovizoare, parasolar cu oglindă, torpedou iluminat, brichetă electrică sau o instalație electrică de spălare a parbrizului.

Anul 1973 consfințește apariția modelelor break, doi ani mai târziu debutând și utilitarele Dacia 1302. Aceste utilitare beneficiau de o suspensie spate și puteau suporta o sarcină maximă de 500 de kilograme. Acestea s-au bucurat de un oarecare succes pe plan internațional, în următorii zece ani fiind vândute aproape 4.000 de modele în Argentina, respectiv Columbia.

De la 1300 la 1310

Nu a mai trecut mult iar Dacia 1300 a fost înlocuită cu Dacia 1310, un model care va rămâne adânc întipărit în amintirile multor români. Anul 1995 ne aducea primul model construit în totalitate de inginerii români – Dacia Nova. Trei ani mai târziu, Nova primea și o variantă GTI, dotată cu injecție monopunct Bosch.

Anul 1998 aduce cu sine un moment istoric pentru Dacia și anume construirea automobilului cu numărul 2.000.000. Un an mai târziu urmează privatizarea Dacia, urmând ca aceasta să devină marcă a Grupului Renault. Anul 2000 ne aduce un nou model – Dacia Supernova, model echipat cu un propulsor și o cutie de viteză marca Renault.

Dacia timpurilor noastre

Dacia Solenza este următorul model care apare în cartea de istorie a companiei, model apărut în anul 2003. Un an mai târziu apare Logan, un alt model cu care mulți dintre români au amintiri. Logan a adus cu sine un succes important pentru Dacia, producătorul român depășindu-și în 2005 recordurile anterioare de producție și de vânzări.

[related]

Apropiindu-ne tot mai mult de vremurile actuale, ne aducem aminte cum, în 2008, Sandero ne era prezentat pe scena Salonului Auto de la Geneva. Tot în capitala Țării Cantoanelor este prezentat în 2010 și primul vehicul de teren semnat de producătorul român – Dacia Duster.

Modelele Dacia se bucură de un succes important și în ziua de astăzi, fiind la mare căutare în țara noastră și nu numai. Cifrele de vânzări înregistrate în ultimii ani ne demonstreaza că Dacia este un nume extrem de căutat în Hexagon, acolo unde mai mereu se află în topul vânzărilor către clienții persoane fizice. Totodată, nici Marea Britanie nu este o piață de neglijat pentru producătorul român.