Apple confirmă că iPhone 8 are probleme cu bateriile care se umflă

de: George Stanciu
02 10. 2017

iPhone 8 e pe piață de aproximativ o săptămână, dar deja au apărut probleme cu bateriile noului telefon.

Două cazuri ciudate au apărut recent, unul dintre ele în Japonia, iar altul în Taiwan. Într-unul dintre cazuri, utilizatoarea își încărca telefonul când acesta s-a despicat brusc. În celălalt caz, o femeie din Japonia și-a cumpărat un telefon, pe care l-a găsit deja rupt în cutia originală.

Ambele dispozitive par să fie iPhone 8 Plus și ambele s-au despicat în aceeași zonă. Telefonul japonez apare în imaginea de mai sus, iar cel din Taiwan în fotografia de mai jos.

Apple deja investighează problemele apărute cu telefoanele și a primit deja telefonul din Taiwan pentru a-l analiza. Utilizatoarea folosea cablul și încărcătorul oficiale, iar telefonul a fost conectat la priză doar trei minute până la incident.

Anumite site-uri descriu evenimentele ca pe explozii, dar momentan nu putem vorbi despre asta. Cu toate acestea, rămâne de văzut ce vor spune rezultatele analizelor de laborator, iar așa ne vom da seama dacă e vorba de un episod similar cu Note 7 sau dacă este un caz distinct.

Sunt două variante pentru cele întâmplate. Există posibilitatea ca lipiciul care ține piesele împreună nu este suficient de puternic, astfel că telefoanele se desfac în urma unor șocuri, fie ele mici.

Cea de-a doua variantă este cea a bateriilor care se umflă. Putem vorbi despre defecte întâlnite doar în câteva cazuri izolate, așa cum se întâmplă acum, sau despre defecte la scară largă, apărute în urma unor defecte semnificative de producție a bateriilor, așa cum a fost cazul lui Note 7.

Pentru Apple ar fi problematică o asemenea situație, mai ales în contextul în care noile iPhone 8 și 8 Plus au primit review-uri destul de critice pe fondul lipsei de inovație față de telefoanele de anul trecut.