Fanii experiențelor Atari se vor bucura din nou de jocuri de pe casetă
Vechile console de acum câteva decenii încep să revină în actualitate, iar consola RetroN 77 compatibilă cu jocurile Atari 2600 este cea mai recentă dovadă.
În funcție de vârsta pe care o ai, s-ar putea în copilărie să fi petrecut câteva ore cu o consolă Atari, Sega sau Rambo. Cu puțin noroc, poate ai reușit chiar să și rupi o manetă de la controller. Ideea este că interacțiunea cu acele console face o treabă foarte bună în a-ți stârni melancolia, iar această particularitate trebuie exploatată financiar, mai ales dacă mai aveți prin casă vechi cartușe cu jocuri.
Pe diverse magazine online, se găsesc o serie de console clasice cu care îți poți potoli setea de gaming ca pe vremuri. Majoritatea acelor titluri sunt disponibile acum prin emulatoare pentru smartphone-uri și PC-uri. O altă soluție pentru a recrea acea experiență vine de la Hyperkin, o companie specializată pe reproducerea unor console clasice.
În imaginea de mai sus este RetroN 77, o reiterare a bătrânului Atari 2600 ce-ți va transpune jocurile de demult în secolul 21. Aproape orice joc clasic de pe vechile carduri cu jocuri poate fi jucat la rezoluție Full HD 1080p cu raportul de aspect nativ adaptat televizoarelor 16:9 pe care le folosim cu toții. Partea interesantă este că toate aceste avansuri tehnologice nu afectează la nici un nivel compatibilitatea cu cartușele clasice de Atari 2600.
După ce și-a dedicat ultimii ani unor versiuni modernizate de SNES și Genesis, Hyperkin a creat RetroN 77 pentru fanii Atari 2600, una dintre cele mai populare console clasice de gaming. Experiența oferită de RetroN 77 este atât de similară cu consola originală încât pot fi folosite controllerele de acum câteva decenii, dacă le mai găsiți pe undeva. Alternativa constă în niște controllere pe USB la fel de utile, dar mult mai trainice. Prețul de achiziție pentru consolă va fi de aproximativ 80 de dolari înainte de sărbătorile de Crăciun, când va ajunge pe piață.