F1 – F12: La ce ajută rândul de taste funcționale de pe tastatură

de: Alexandru Puiu
23 01. 2017

Cei mai mulți utilizatori de PC-uri nu interacționează niciodată cu rândul de taste funcționale din partea de sus a tastaturii, dar acelea incorporează funcții utile.

Prezente încă din anii `80 pe tastaturile PC-urilor noastre, tastele funcționale au devenit o constantă și o himeră în același timp. Mulți dintre noi au ajuns să abuzeze de rândul de taste funcționale în momentul în care producătorii de laptopuri le-au asociat acestora numeroase alte funcții decât cele originale. Astfel, indiferent dacă aveți un PC sau un Mac, puteți folosi tastele de la F1 la F12 pentru ajustarea luminozității ecranului, a volumului, pentru a schimba melodia în player-ul preferat sau, uneori, pentru a ajusta luminozitatea la tastatură.

Numărul celor care nu utilizează niciodată setul de taste funcționale este atât de mare încât, în noile MacBook Pro-uri lansate de Apple la finele lui 2016 au fost eliminate. În altă ordine de idei, mulți programatori sunt dependenți de tastele funcționale, iar dacă ați folosit vreodată Windows Commander, Norton Commander sau Midnight Commander, respectivele butoane au reușit cu siguranță să creeze dependență.

La ce ajută rândul de taste funcționale de la F1 la F12

F1 – În majoritatea programelor pe care le aveți instalate, aceasta vă deschide o fereastră de ajutor, cu informații referitoare la utilizarea aplicației.

F2 – Vă permite să redenumiți rapid un director sau fișier.

F3 – Deschide funcția de căutare din aplicația curentă. Alternativa ar fi să apelați la CTRL + F în majoritatea browserelor, în Word, Excel și nu numai.

F4 – Combinația ALT + F4, una dintre cele mai populare printre utilizatorii de PC vă permite să închideți rapid programul deschis în prim plan. Command + Q face același lucru pe Mac.

F5 – Vă ajută să reîncărcați o pagină web în browserul vostru preferat sau în File Explorer, respectiv Windows Explorer.

F6 – Poziționează cursorul în bara de adresă a browserului pentru a tasta rapid fără să mai puneți mâna pe mouse.

F7 – În suita de aplicații Microsoft Office, inclusiv Word sau Excel, F7 deschide fereastra de corectură gramaticală și ortografie – spell checker.

F8 – Apăsată imediat după pornirea unui sistem, afișează meniul de boot prin care puteți alege mediul de stocare de pe care vreți să porniți PC-ul. Ajută mai ales la instalarea unui sistem de operare, în cazul în care vreți să instalați Windows de pe un stick USB.

F9 – Reîmprospătează un document în Microsoft Word și sincronizează sau descarcă email-urile din Outlook – send/receive.

F10 – Activează bara de meniu în aplicația pe care o aveți în prim plan pentru a accesa mai rapid diverse funcții fără utilizarea mouse-ului. Shift + F10 este echivalentul unui click dreapta de pe mouse. Din nou, vă ajută să fiți mai eficienți.

F11 – Permite utilizarea unui browser web pe întregul ecran, fără alte distrageri. O a doua apăsare revine la modul clasic de vizualizare.

F12 – Deschide fereastra de salvare a documentului deschis în Microsoft Word.