Elon Musk: inteligența artificială va face ca viața umană să fie neînsemnată [VIDEO]

de: Ioana Bîrsan
20 02. 2017

Miliardarul Elon Musk, care a realizat și finanțat numeroase invenții tech, consideră că inteligența artificială va fi o catastrofă pentru umanitatea care va deveni treptat o rasă hibridă între corp organic și bio-mecatronic.

Elon Musk sesizează numeroase consecințe negative ale implementării inteligenței artificiale. Acesta se raportează la diminuarea locurilor de muncă, lucru care impune necesitatea existenței unui „salariu universal” de care să beneficieze toți membrii populației, conform nypost.com. Scopul acestuia este de a ține locul salariului obișnuit pe care mulți nu-l vor avea, ca urmare a existenței roboților care le vor prelua treptat îndatoririle. Antreprenorul amintește aici de progresul tehnologic din sfera automobilelor, care va duce la înlocuirea totală a conducătorilor de autovehicule, în aproximativ 10 ani.

Dacă îndatoririle noastre vor fi treptat preluate de mașinile inteligente, Musk susține că trebuie să începem să găsim noi ocupații și roluri pentru oamenii care vor fi lipsiți de această posibilitate. Deși probabil această ocupare a sferei de muncă se va realiza în aproximativ 20 de ani, nu este un timp îndelungat dacă ne gândim că 15% din populație va rămâne fără loc de muncă și fără posibilitatea de reangajare.

„Una dintre cele mai îngrijorătoare întrebări se referă la inteligența artificială. Nu mă refer aici la inteligența artificială în sens restrâns, ci la cea de proporții considerabile, care poate crea tehnologii mult mai avansate și mai inteligente decât cel mai inteligent om de pe planetă. Iar aceasta este o situație periculoasă”, menționează Musk.

Problema inteligenței artificiale ridică numeroase alte întrebări. Cum le oferi un scop in viață acelor oameni care derivă un sens din ocupația lor, sau ce relevanță mai ai pe plan social dacă rolul tău poate fi înlocuit cu ușurință de un mecanism inteligent.

De asemenea, o altă situație care ridică întrebări presante este faptul că omul devine un adevărat cyborg (un hibrid între corpul organic și bio-mecatronic), pentru că devine din ce mai dependent de universul ghidat de tehnologie. „Dintr-un anumit punct de vedere, suntem deja niște cyborgi, dacă ne gândim la toate uneltele digitale de care dispunem -telefonul, calculatorul”, afirmă Elon Musk.

Acest lucru este întărit de funcțiile pe care aplicațiile și invențiile le pot prelua. Spre exemplu, faptul că poți adresa o întrebare și poți primi un răspuns de la Google, că poți controla obiectele electrocasnice prin intermediul smartphone-ului. Mai mult, odată cu revoluția tehnologiei, omul dobândește un sine digital care „va continua să existe chiar dacă trupul pământesc va pieri. Toate mesajele din mediul online și de pe rețelele de socializare vor persista în ciuda dispariției tale.”

Acesta nu este neapărat un lucru rău. Extensia digitală a sinelui va duce la crearea unei simbioze între inteligența umană și cea datorată mașinilor. Ceea ce înseamnă că posibilitățile umane vor fi extinse.

În ciuda numeroaselor aspecte negative pe care Elon Musk le identifică, progresul tehnologiei are și aspecte pozitive: posibilitatea călătoriilor în spațiu și lărgirea orizontului de cunoștințe, creșterea duratei vieții sau construirea instrumentelor care să faciliteze interacțiunea dintre om și mediu.