Cum descarci fotografiile de pe telefon sau card SD în Windows

de: Alexandru Puiu
29 07. 2017

Indiferent cât spațiu ai disponibil pe mobil, la un moment dat, trebuie să ai în vedere cum descarci fotografiile de pe telefon sau de pe un card SD.

Smartphone-urile noastre din buzunar au ajuns să găzduiască o parte semnificativă din viața noastră de zi cu zi. Din acest motiv, trebuie să iei în serios ideea unui backup regulat al datelor. Dacă te-ai obișnuit cu ideea păstrării clipurilor și fotografiilor în cloud, ai foarte mult de căștigat și poți efectua copii de siguranță oriunde te-ai afla. Chiar și așa, ar fi bine ocazional să îți descarci fotografiile de pe telefon sau card pe un PC. Windows 10 are un sistem foarte intuitiv pentru efectuarea întregului proces și, în funcție de numărul de fotografii și clipuri pe care le-ai efectuat, nu ar trebui să dureze foarte mult.

În teorie, de fiecare dată când îți conectezi telefonul la computer ar trebui să întâmpini o fereastră prin care ești întrebat ce vrei să faci cu conținutul de pe el. Dacă ai închis însă acea fereastră din greșeală, nu-ți face griji. Există și altă soluție pentru a ajunge în același loc.

Primul pas în momentul care te-ai decis că vrei să înveți cum descarci fotografiile de pe telefon implică să conectezi aparatul la PC. Intră în This PC pe desktop sau apasă pe Windows + E pentru a porni rapid o fereastră de File Explorer. Acesează This PC din stânga și, după partițiile tale obișnuite, ar trebui să-ți apară telefonul. Fă click dreapta pe numele său și, din meniul contextual, alege Import pictures and videos. Așteaptă câteva secunde sau minute până când îți este scanat gadgetul sau cardul SD.

La final, vei mai întâmpina o fereastră suplimentară până la începerea transferului efectiv. Implicit, toate pozele tale se duc în My Pictures într-un director cu data de azi. Dacă nu-ți convine această variantă, apasă pe More Options în stânga jos după ce ți-a fost scanat telefonul. Vei întâmpina o fereastră precum cea de mai jos. Apasă pe Browse pentru a-ți alege unde vrei să se ducă fotografiile și filmele. Opțional, le poți pune pe toate în același director. Revino la fereastra anterioară cu un click pe Ok și apasă pe Next. Așteaptă câteva minute până când se încheie transferul. La final, ar trebui să se deschidă automat o fereastră cu directorul de pe PC în care s-a efectuat transferul.