Cum afli toate dispozitivele conectate la rețeaua wireless

de: Alexandru Puiu
05 03. 2017

Telefonul mobil este singurul lucru de care ai nevoie dacă vrei să știi cum afli toate dispozitivele conectate la rețeaua wireless din casă.

Este foarte probabil să folosești o parolă pentru securizarea rețelei Wi-Fi din casă. În funcție de protocolul de criptare ales, aceasta poate fi însă aflată după un volum mai mic sau mai mare de efort. Mai mult decât atât, poate a venit un vecin la tine și i-ai dat parola la rețea ca să-și descarce un program pe telefon. Din acel moment, este doar o chestiune de timp până când în loc de o persoană, folosesc zece rețeaua ta fără fir. Înainte să te gândești însă la cei mai rău, în loc să dai vina pe operatorul de internet care nu îți oferă viteza garantată, cel mai bine ar fi să înveți cum afli toate dispozitivele conectate la rețeaua wireless din casă. Doar așa vei ști sigur de unde vine problema.

În principiu, există multe aplicații care îndeplinesc această sarcină, dar Home WiFi Alert-WiFi Analyzer este una gratuită care face o treabă surprinzător de bună. În plus, este disponibilă atât pentru Android, cât și pentru iPhone cu aceeași interfață. Folosește acest link de Apple AppStore sau Google Play pentru a o instala. Ar fi fost ideal să nu aibă reclame, dar din păcate vei fi nevoit să le ignori sau să investești într-o achiziție in-app pentru a scăpa de ele permanent. Asta depinde doar de tine și de cât de mult plănuiești să folosești progrămelul.

Modul de funcționare al Home WiFi Alert este cât se poate de simplu. După ce ai intrat în aplicație ai un buton mare marca Scan. După ce ai apăsat pe el, în câteva momente vei avea pe ecran o listă de IP-uri asociate diferitelor aparate conectate la rețeaua locală, cu sau fără fir. Unele vor figura ca fiind Trusted, altele Untrusted. Dacă recunoști și unele dintre cele Untrusted, printr-un simplu tap vor figura ca fiind de încredere și pe viitor vei ști mai ușor că sunt echipamentele tale. Tot pentru o referință mai facilă, prin butonul edit din dreptul fiecărui dispozitiv poți introduce nume mai sugestive ce vor fi automat salvate. În anumite cazuri, s-ar putea să recunoască numele unor aparate, dar nu este general valabil.

Pentru a bloca conexiunea la rețeaua wireless a unuia dintre dispozitivele Untrusted, apasă pe Block. După ce te-ai autentificat, imediat se va deschide pagina de configurare a routerului prin intermediul căreia poți duce sarcina de blocare la bun sfărșit.