Cât timp trebuie să te chinui ca să scapi de un obicei nesănătos

de: Ioana Bîrsan
27 04. 2017

De la spălatul pe dinți la băutul cafelei, toți avem numeroase obișnuințe care compun o rutină zilnică, însă nu toate sunt benefice. Dacă vrei să renunți la un viciu, cercetătorii îți spun cât timp trebuie să investești pentru a scăpa de un obicei.

Deși ai putea avea obișnuințe benefice care nu pot fi decât încurajate, precum mersul la sală, unele dintre acestea s-ar putea să nu-ți aducă prea multă faimă. Dacă fumezi un pachet de țigări pe zi sau îți comanzi pizza prea des și vrei să te lași de aceste deprinderi dăunătoare, ei bine cercetătorii au descoperit care e efortul pe care trebuie să-l investești și de-a lungul a cât timp pentru a renunța la ele.

Există numeroase aplicații pe piață care sunt create special pentru a te ajuta să scapi de anumite comportamente sau să te apuci de lucruri noi și să-ți formezi obișnuințe sănătoase. Deși unele dintre acestea sunt bine realizate și eficiente, multe sunt construite pe asumpția că ai nevoie de doar 21 de zile pentru a face această trecere majoră.

Însă conform unui nou studiu, timpul pe care trebuie să-l investești pentru a renunța la un obicei nu este atât de bine determinat. Cercetătorii de la University College London au examinat obișnuințele 96 de oameni, pe parcursul a 12 săptămâni și au observat că durează 66 de zile ca o nouă obișnuință să se formeze, potrivit Science Alert. Așa ca dacă vrei să te apuci de un nou program și să te ții de el, ar putea dura cam două luni pentru a te obișnui cu el, dar asta nu ar trebui să te descurajeze.

Dacă vrei să scapi de un comportament nedorit, ei bine cercetătorii susțin că cel mai simplu mod de a face acest lucru este de a înlocui o obișnuință cu o alta. Acesta este și motivul pentru care celor care vor să se lase de fumat li se recomandă să apeleze la guma cu nicotină sau la bomboane.

Din păcate, nu există o strategie exactă la care poți apela pentru a scăpa de un comportament nedorit și rețeta corectă va depinde predominant de voința și motivația ta și va trebui să identifici motivele clare pentru care vrei sa faci acest lucru și să ți le amintești constant pentru a putea întrerupe cercul vicios.