Cannes 2017: Ce trebuie să știi despre festivalul de film

de: George Stanciu
27 05. 2017

Festivalul Cannes 2017 este în plină desfășurare, iar duminică vom afla care sunt câștigătorii competițiilor, inclusiv câștigătorul renumitului Palme d’Or.

Festivalul Cannes 2017 a debutat în acest an în data de 17 mai, iar ediția actuală marchează un moment important. Anul acesta are loc cea de-a 70-a ediție a festivalului, care a avut loc pentru prima dată în 1946. Evenimentul are loc la Palais des Festivals et des Congres. Ediția de anul acesta a Festivalului de film de la Cannes a fost oficial deschisă miercuri, 17 mai, de actrița Lily-Rose Depp și de regizorul iranian Asghar Farhadi, iar pe covorul roșu de pe Croazetă au fost prezente numeroase nume mari ale industriei.

Posterul evenimentului din acest an ne-o înfățișează pe Claudia Cardinale, într-o imagine surprinsă în 1969.

Cannes 2017: Ce este Palme d’Or?

Despre Palme d’Or auzim întotdeauna atunci când vine vorba de festivalul de film, însă ce reprezintă mai exact, acest premiu? Acesta este cel mai mare premiu pe care cineva îl poate câștiga la festivalul de film de la Cannes. Palme d’Or nu a apărut odată cu festivalul, însă.

Prima dată când acest premiu a fost decernat a fost în 1955, astfel că anul acesta avem parte de cea de-a 61-a decernare. Anul trecut, regizorul Ken Loach a câștigat prestigiosul premiu, mulțumită peliculei I, Daniel Blake.

Cannes 2017 nu ne aduce doar o competiție pentru Palme d’Or, însă. Pe lângă acest premiu, există și posibilitatea de a câștiga un astfel de premiu onorific. Acesta este acordat în mod non-competitiv și de cele mai multe ori ajunge la regizori, dar uneori și la actori. Acestora le este recompensat efortul cinematografic, chiar dacă nu au câștigat un premiu competitiv. Anul acesta, spre exemplu, Jeffrey Katzenberg a fost răsplătit cu un premiu onorific.

Cannes 2017: concurenții Palme d’Or

Cannes 2017 ne aduce o serie de filme interesante în competiția pentru marele premiu:

  1. 120 Beats Per Minute (regizor: Robin Campillo)
  2. The Beguiled (regizor: Sofia Coppola)
  3. The Day After (regizor: Hong Sang-soo)
  4. A Gentle Creature (regizor: Sergei Loznitsa)
  5. Good Time (regizori: Benny & Josh Safdie)
  6. Happy End (regizor: Michael Haneke)
  7. In the Fade (regizor: Fatih Akin)
  8. Jupiter’s Moon (regizor: Kornél Mundruczó)
  9. The Killing of a Sacred Deer (regizor: Yorgos Lanthimos)
  10. Redoubtable (regizor: Michel Hazanavicius)
  11. Loveless (regizor: Andrey Zvyagintsev)
  12. The Meyerowitz Stories (regizor: Noah Baumbach)
  13. Okja (regizor: Bong Joon-ho)
  14. Radiance (regizor: Naomi Kawase)
  15. The Square (regizor: Ruben Ostlund)
  16. Wonderstruck (regizor: Todd Haynes)
  17. You Were Never Really Here (regizor: Lynne Ramsay)

Acesta nu este, însă, singurul premiu care va fi decernat în cadrul ceremoniei de duminică. La Cannes 2017 vor fi decernate mai multe premii din diverse categorii.

Cannes 2017, umbrit de atentatul de la Manchester

Festivitățile de la Cannes au fost umbrite la începutul acestei săptămâni de tragicul atentat de la Manchester. Vedetele de la Cannes nu au fost indiferente și au păstrat un moment de reculegere în memoria victimelor atacului terorist.

Thierry Frémaux, directorul festivalului, afirma că ”vrem să ne arătăm solidaritatea cu cei din orașul Manchester. Trebuie să le arătăm tuturor că nu acceptăm astfel de evenimente”. La orele 15:00, participanții au ținut un moment de reculegere pe treptele palatului.