Camionul electric Tesla are o dată de lansare și apare într-o imagine neoficială
Camionul electric Tesla a fost anunțat încă de acum câteva luni, iar data de lansare a noului autovehicul a fost amânată și mutată de câteva ori între timp.
Data de lansare a noului camion electric de la Tesla trebuia să fie undeva în septembrie, cel puțin din primele informații pe care le-am avut. Momentul a fost amânat pentru 26 octombrie, cel puțin în teorie, deoarece nici măcar Musk nu părea foarte sigur de această dată.
Acum, data de lansare a fost schimbată din nou, iar Elon Musk a anunțat oficial că evenimentul va avea loc la jumătatea lui noiembrie.
Tesla lucrează la un camion electric, despre care se intuiește că ar urma să aibă o autonomie de 300 – 450 de kilometri. Astfel de camioane ar putea deveni o variantă foarte bună de transport de marfă pe distanțe lungi fără să mai fie nevoie de combustibili fosili, iar asta ar reprezenta o mare realizare pentru mașinile electrice.
Conform tweet-ului postat de Musk, Tesla a amânat încă o dată lansarea camionului electric, care va fi dezvăluit pe 16 noiembrie. Creatorul companiei a oferit și două motive pentru această amânare. Unul dintre ele este faptul că resursele destinate producției sunt orientate către Tesla Model 3, care suferă de lipsuri de componente pentru noi mașini, dar și către producția de baterii pentru Puerto Rico și alte zone afectate de uragane în ultima perioadă.
Încă nu avem o imagine oficială a noului camion, dar acesta ar putea arăta ca în imaginea de mai jos, postată acum câteva zile pe reddit. Farurile și parbrizul par să fie în locurile în care apar și în imaginea teaser, de la începutul articolului, așa că e foarte probabil ca acesta să fie camionul mult-așteptat.