OnePlus livrează Android Oreo: ce telefoane primesc actualizarea
Fragmentarea platformei Android continuă să fie o problemă majoră pentru giganți precum Samsung sau Huawei, dar OnePlus tocmai face actualizarea la Oreo.
Cel mai important argument pentru care ar fi bine să nu-ți iei un smartphone cu Android ține de inabilitatea creatorilor de mobile de a-ți servi actualizări regulate ale platformei. Degeaba reușesc cei de la Google să-ți ofere ultimele iterații ale sistemului de operare realizat in-house, dacă poți profita de beneficiile sale doar în cazul în care folosești un telefon Pixel sau Pixel 2. Chiar și când vine vorba de telefoane foarte scumpe precum Galaxy Note 8 sau telefoane un pic mai vechi precum Galaxy S8, este foarte dificil să beneficiezi de ultimul Android.
În mod surprinzător, companiile mici sunt mai eficiente în a oferi ultimele iterații ale platformei Google pentru telefoanele din portofoliu. În timp ce Essential a dat drumul la un beta pentru Android Oreo pe singurul său telefon, OnePlus a început să livreze în urmă cu câteva zile noul Android pe OnePlus 3 și OnePlus 3T.
A existat și un beta de Oreo pentru OnePlus 3, dar acea variantă a fost disponibilă unui număr limitat de utilizatori. Variantă finală poate fi instalată de către oricine. Pe lângă o serie importantă de actualizări de securitate, update-ul intitulat OxygenOS 5.0 include câteva particularități noi de interfață. Bucuria majoră va fi însă derivată din modulul de picture-in-picture, aplicațiile ce vor putea fi rulate în paralel, mecanismul de selecție inteligentă a textului și sistemul de completare automată a câmpurilor online.
Actualizările de securitate de la Google vor fi incluse în OxygenOS 5.0 până la nivelul celor din luna septembrie. Oficialii OnePlus au insistat pe faptul că procesul de propagare al update-ului major se va desfășura pe etape. Dacă nu sunt depistate probleme de funcționalitate majore în primele zile, până la sfârșitul săptămânii ar trebui să se bucure toți utilizatorii de OnePlus 3 și OnePlus 3T de beneficiile Android Oreo.
Posesorii de OnePlus 5T vor avea de așteptat până la începuturile anului viitor pentru a profita de același nivel de funcționalitate.