Ce faci dacă nu mai vibrează Apple Watch pentru alarme

de: Alexandru Puiu
08 10. 2017

Dacă ți-ai instalat WatchOS 4.0 pe ceasul tău inteligent de la Apple, ar fi bine să știi ce faci dacă nu mai vibrează alarmele la Apple Watch după actualizare.

Apple Watch continuă să fie cel mai bine vândut ceas inteligent de pe piață și, conform spuselor oficialilor din Cupertino, ar putea fi cel mai popular ceas la ora actuală de orice fel. Ca de obicei, vânzările se datorează în egală măsură unui produs foarte bine pus la punct și unui hardware peste medie. Indiferent dacă te afli în posesia unui Apple Watch din prima generație sau din din a treia, gadgetul este foarte arătos și vine la pachet cu o serie nelimitată de opțiuni de personalizare.

Când vine însă vorba de funcționalitate, fiecare și-l cumpără din alt motiv. Unii au un Apple Watch pentru că este frumos, alți și l-au luat pentru că pot vorbi la el când nu au telefonul prin preajmă, iar alți și l-au achiziționat pentru alarme prin vibrații. Eu mă încadrez în ultima categorie. Deși mă încântă alte câteva particularități la el, nimic nu m-a supărat mai tare după instalarea WatchOS 4.0 în urmă cu mai bine de o săptămână decât pierderea vibrațiilor la alarme. Partea surprinzătoare este că toate celelalte notificări vibrau în continuare.

Dacă ai suferit de aceeași problemă ca și mine, e bine să înveți ce faci dacă nu mai vibrează alarmele la Apple Watch. După lungi săpături pe Google, numeroase resoftări, restaurări de backup-uri mai noi și mai vechi, am găsit în sfărșit soluția la această problemă și nici măcar nu are legătură cu ceasul.

Pentru a avea din nou vibrații la alarme pe Apple Watch, din meniul iPhone-ului conectat la smartwatch trebuie să intri la Ceas și să definești o alarmă nouă apăsând pe + în dreapta sus. Alege o oră aleatorie, la etichetă introdu ”Pentru vibrații ceas” sau orice altceva și fă un tap pe Sunet. Unde îți alegi de obicei melodia pentru alarme, mergi până în capătul de sus al listei de melodii la secțiunea Vibrație și alege una dintre opțiunile disponibile. Eu am optat pentru Alertă (Implicită). Revino la meniul anterior și apasă pe Salvați în Dreapta sus. Alarma proaspăt creată poate fi dezactivată. Nu trebuie neapărat verde switch-ul din dreaptul ei. Fără o logică aparentă, după acest mecanism, vei avea din nou vibrații la alarme pe iPhone.

vibrațiile la alarmă pe Apple Watch