Ai fi uimit cât costă iPhone X în jurul lumii

de: Alexandru Puiu
14 09. 2017

Din multe puncte de vedere este șocant cât costă iPhone X, dar în unele colțuri ale lumii este mult mai scump decât în SUA.

Cei de la Apple și-au luat inima în dinți și au anunțat un smartphone al cărui preț începe de la 1000 de dolari în cazul versiunii cu 64GB de memorie internă. iPhone X cu 256GB ajunge până la 1150 de dolari chiar și în Statele Unite ale Americii. Se pare însă că aceste prețuri pe care nu le-ai fi asociat niciodată cu un smartphone explodează în alte colțuri ale lumii.

Cei de la The Verge s-au ocupat să agregheze prețurile postate deja online de majoritatea magazinelor virtuale Apple din jurul lumii pentru a crea o listă. Acesta este ca un clasament de iPhone X în care criteriul sortării este prețul. Cei care sunt slabi de inimă pot închide pagina, având în vedere valoarea absurdă a unor cifre.

Să începem cu Rusia. Într-o țară cât se poate de democratică, un iPhone X cu 64GB costă 1380 de dolari, iar cu 256GB sare până la 1590 de dolari. În Turcia costă cel mai mult, valorea sa de achiziție ajungând până la 1468 de dolari pentru 64GB, sărind la 1690 de dolari pentru 256GB.

Aceste discrepanțe semnificative au legătură cu taxele de import, conversia valutară și taxele locale de vânzare. Până și în Statele Unite, de la un stat la altul se aplică o taxă de vânzare locală care variază între 5% și 9% din valoare afișată pe site-ul Apple, iar aceea trebuie achitată în momentul cumpărării.

În Polonia, un iPhone X cu 64GB costă 1385 de dolari sau 1595 de dolari pentru 256GB. În Italia, prețul este și mai mare – 1416 dolari pentru 64GB și 1620 de dolari pentru 256GB. Nici britanicii nu sunt foarte norocoși de când au votat Brexitul. Un iPhone X în Regatul Unit începe de la 1322 de dolari și ajunge până la 1521 de dolari.

Cele mai mici prețuri față de valorile de referință practicate în SUA se găsesc în Japonia, Hong Kong și Malaysia, aproximativ 20 de dolari în plus. În Canada, prețurile sunt cu doar 80 de dolari mai mari decât cele de pe site-ul Apple SUA.