Acum, Quake Champions poate fi jucat gratuit de către orice doritor
În funcție de vârsta pe care o ai, este greu să nu te fi îndrăgostit în copilărie de Quake, iar acum te poți bucura de cea mai recentă iterație în Quake Champions.
Quake 3 a fost unul dintre cele mai importante jocuri ale copilăriei mele și am pierdut multe ore încercând să câștig lupte împotriva prietenilor. Quake Champions este o evoluție semnificativă a acelui concept și unul dintre cele mai așteptate titluri ale acestui an. Acesta pleacă tot de la premisa de lupte în arene cu doi sau mai mulți jucători, dar introduce noi tipuri de competiții și o serie stufoasă de elemente noi gameplay.
Pentru aproximativ un an, Quake Champions a putut fi experimentat de un număr limitat de persoane în cadrul unui beta închis permanent. Au existat și câteva weekend-uri de open beta, dar acelea nu au fost anunțate cu surle și trâmbițe. Nu mai contează însă ce s-a întâmplat în trecut. Important este că, de acum înainte, oricine se poate bucura de câteva sesiuni de gaming în Quake Champions.
Anunțul a fost făcut pe site-ul Bethesda la scurt timp după conferința companiei de la E3 2017. Aparent, jocul figurează în continuare ca fiind closed beta, dar oricine se poate înscrie pe site-ul Quake Champions, va primi o cheie beta și își va putea instala titlul pe PC. ,,Dacă nu ai reușit să partici la beta-ul închis, nu te îngrijora, mai mulți oameni sunt adăugați în permanență, așa că înscrie-te și vei primi imediat cheia de beta.” Procesul este cât se poate de simplu, iar dacă ai mai participat la vreun open beta în trecut nu mai trebuie să faci nimic. Este suficient doar să îți actualizezi jocul și să te pui pe treabă.
Tot acum, Bethesda a anunțat că îndrăgitul BJ Blazkovicz va fi disponibil ca jucător în Quake Champions. Pe termen lung, după lansarea oficială, Quake Champions va fi gratuit, cu acces la un singur caracter. Cei care își vor dori să se joace cu mai multe personaje, vor putea plăti o taxă unică. Înscrierea în beta se face folosind acest link.