Telescopul uriaș cu care vom explora spațiul e mai aproape de a deveni realitate

de: Andrada Bonea
11 01. 2016

Astronomii deja se gândesm la următoarea misiune majoră în spațiu, ceea ce e cumva firesc, mai ales că vor avea la dispoziție James Webb Space Telescope. Acest telescop ar putea fi de sute de ori mai capabil decât Hubble, dar nu va fi lansat înainte de 2018.

La întâlnirea Societății Astronomice Americane de săptămâna aceasta, reprezentanții Asociației Universităților pentru Cercetare în Astronomie (AURA) și-au împărtășit speranțele în legătură cu următorul flagship, succesor al lui JWST. Din câte știm, cam așa ar arăta un model scalar al lui JWST:

Viitoarea mare misiune, care nu va fi lansată înainte de 2030, va căuta răspunsuri pentru două mari întrebări: suntem sau nu singuri în Univers și cum a evoluat Universul în timpul cosmic. Așadar, oamenii de știință sunt determinați să nu lase explorarea ceva mai profundă a spațiului în stadiul de vis futurist, potrivit Gizmodo.

Desigur, pentru ca această agendă ambițioasă să devină realitate, avem nevoie de o navă spațială mai avansată decât orice avem până acum. Deși mai sunt doi ani până la lansarea JWST, astrofizicienii deja se gândesc la succesorul său. L-au numit High Definition Space Telescope (HDST) şi se pare că va fi uimitor.

HDST va fi o oglindă de 12 metri, segmentată, care va oferi o rezoluţie mai bună decât orice telescop deja existent sau în curs de dezvoltare, permiţându-le astronomilor să se concentreze pe exoplanetele aflate şi la 100 de ani lumină distanţă, precum şi pe stelele din Galaxia Andromeda. Cu o ascuţime de 24 de ori mai mare decât a lui Hubble şi a James Webb Space Telescope, am putea compara îmbunătăţirea cu trecerea de la un televizor standard la unul UltraHD, potrivit lui Marc Postman, astronom la Space Telescope Science Institute.

Exoplanetele sunt principalul punct de interes pentru HDST, precum şi ipoteza susţinerii vieţii de către acestea. Kepler a găsit doar doi candidaţi care conţin oxigen şi apă, dar HDST ar putea face o treabă mai bună, iar cercetătorii au multă încredere în potenţialul său. Spre deosebire de predecesorii săi, în loc să se concentreze pe misiuni mici, care au şansa de a găsi câteva exoplanete asemănătoare Terrei, HDST are o abordare mult mai ambiţioasă. Oamenii de ştiinţă cred că acesta va scăpa astronomia şi astrofizica de limitările pe care le au în prezent şi că ne va face să înţelegem cu precizie ce loc ocupăm în Univers.