04 iun. 2015 | 17:52

Hubble a descoperit cea mai mare aglomerație de stele din Calea Lactee

ACTUALITATE
Hubble a descoperit cea mai mare aglomerație de stele din Calea Lactee

​Telescopul Hubble a fotografiat Roiul Arches, cea mai densă aglomerare de stele din Calea Lactee descoperită până acum, potrivt HotNews,ro.

Roiul Arches are o vârstă între două și patru milioane de ani și se află la 25.000 de ani lumină de Terra, în constelația Săgetătorului, aproape ce centrul Căii Lactee.

Formațiunea este atât de densă încât, într-o zonă egală cu distanța dintre soarele nostru și cea mai apropiată stea, ar fi peste 100.000 de stele.

Peste 150 de stele din Roiul Arches sunt printre cele mai strălucitoare descoperite vreodată în Calea Lactee. Acestea sunt atât de luminoase și masive încât își vor termina combustibilul într-un timp scurt din punct de vedere cosmologic, doar câteva milioane de anil, iar apoi vor muri în explozii de tip supernovă extrem de spectaculoase.

Din păcate, Roiul Arches nu poate fi văzut cu ochiul liber deoarece lumina sa este complet obturată de norii gigantici de praf din aceasta regiune a galaxiei.

Pentru a face roiul vizibil, astronomii au trebuit să folosească detectoare ce colectează lumina din benzile razelor X, infraroșii și radio, ale căror lungimi de undă le permit să treacă prin norii de praf.

Aflați și cum ar fi în stare cimpanzeii să își gătească mâncarea.