Stephen Hawking crede că lăcomia e una dintre cele mai mari probleme ale oamenilor

de: Andrada Bonea
01 08. 2016

Stephen Hawking este fizicianul momentului, fără îndoială. Deși suferă de o boală care, în mod normal, l-ar face să fie deconectat de la realitatea imediată, vorbește în mod constant despre pericolele de care oamenii moderni sunt înconjurați.

Ne-a avertizat în legătură cu roboții, tehnologia și inteligențele artificiale, dar nu scapă din vedere nici aspecte de factură ceva mai filosofică. Dacă în trecut a vorbit despre cruzime și egoism, într-un articol publicat pe The Guardian a vorbit despre lăcomie, plecând de la consecințele Brexit. Fizicianul a militat împotriva părăsirii Uniunii Europene, din cauza impactului pe care îl anticipa că o astfel de acțiune l-ar avea asupra oamenilor de știință britanici.

De asemenea, a explicat și că oamenii trebuie să colaboreze și să își schimbe viziunea despre posesiile materiale și bogăție, dacă vor să facă față problemelor precum schimbările climatice, bolile, producția de mâncare și suprapopularea. „Dacă eșuăm, atunci forțele care au contribuit la Brexit, invidia și izolarea nu doar în Marea Britanie ci în toată lumea, provocate de refuzul de a împărți și de culturile mânate de o definiție îngustă a bogăției și un eșec de a o divide mai corect, vor deveni mai puternice”, a scris Hawking.

Încheie articolul într-o notă pozitivă, caracteristică: „Putem și vom reuși. Oamenii sunt plini de resurse, optimiști și adaptabili. Trebuie să ne lărgim definiția bogăției, astfel încât să includă cunoașterea, resursele naturale și capacitatea umană, iar în același timp să învățăm să le împărțim pe toate acestea mai corect. Dacă reușim, nu există nicio limită pentru ceea ce oamenii pot obține împreună”.