Statele Unite plănuiesc o misiune privată pe Lună în 2017

de: Andrada Bonea
07 06. 2016

Guvernul american este pe punctul de a oferi aprobare companiei Moon Express pentru a explora suprafața Lunii pe parcursul a două săptămâni, în 2017.

Moon Express a aplicat pentru aprobarea lansării MX-1 anul viitor. Scopul este de a ateriza pe Lună și realiza o serie de analize, care ar ajuta compania să pregătească terenul pentru alte misiuni ulterioare. Este pentru prima dată când o companie privată și nu o națiune lansează o misiune în afara orbitei Pământului.

Un astfel de precedent ar putea deschide orizonturile explorării spațiale pentru oricine are fonduri și expertiză. De exemplu, pentru SpaceX, care tocmai a anunțat pregătirea misiunii marțiene până în 2018. „Moon Express, cred eu, pavează calea pentru activitatea comercială în afara orbitei Pământului”, a spus Mariel Borowitz de la Sam Nunn Scholl of International Affairs la Institutul Tehnologic Georgia, care nu are nicio implicare în proiect.

Ar putea dura săptămâni sau chiar luni până când decizia e făcută publică, dar reprezentanții Moon Express au spus că sunt foarte optimiști. Administrația Federală a Aviației Americane a spus că vrea să se asigure că mecanismul va fi perfect în regulă. Landerul MX-1 va funcționa pe bază de energie solară și combustibil de rachetă cu peroxid de hidrogen. Moon Express caută modalități prin care să poată folosi apa pe Lună pentru a-i asigura dispozitivului combustibil pentru drumul înapoi spre casă.

MX-1 are dimensiunea unei măsuțe de cafea și e echipat cu tot ce îi trebuie pentru a analiza suprafața Lunii, colecta mostre și nu în ultimul rând, pentru a le aduce înapoi pentru analiză. Bob Richards, cofondator al Moon Express numește MX-1 „iPhone-ul spațial”. Un interes special suscită elementele rare pe Pământ, metalice, precum Heliu-3. Acesta din urmă ar putea fi o alternativă mai sigură pentru combustibilul nuclear.

Marco Caceres, analist spațial senior la Teal Group, a spus că inițiativa Moon Express ar putea da startul unei noi industrii. Deseori, e nevoie de un singur imbold și de o reușită pentru a se simți și alții suficient de curajoși să încerce.