Rogue One: O poveste Star Wars – partea întunecată a Disney [PLAYFILM]

Rogue One: O poveste Star Wars rulează în cinematografele din România, iar aceasta este recenzia noastră. Rogue One: O poveste Star Wars este distribuit de Forum Film România şi va fi disponibil în avanpremieră din 15 decembrie 2016, în format 3D (subtitrat şi dublat), IMAX 3D, 4DX 3D şi Dolby Atmos.

Nu aș putea spune despre mine că sunt un fac înfocat al serie Star Wars. Am văzut toate filmele, chiar de câteva ori, unele de mai multe ori decât altele, cunosc personajele principale, dar universul extins Star Wars îmi este oarecum necunoscut. Înainte să văd Star Wars: The Force Awakens, debutul noii serii, am revăzut toate cele șase episoade inițiale și am avut un șoc cât de bine a reușit Disney să recreeze atmosfera seriei originale (episoadele IV, V, VI). Cu toate astea, am avut o serie de nemulțumiri. Unele legate de scenariu, altele de personaje. Rogue One: O poveste Star Wars s-a apropiat și mai tare de seria originală și a reușit, în același timp, să rezolve parte dintre problemele pe care le-am identificat în filmul de anul trecut.

Recenzie Rogue One: O poveste Star Wars

Rogue One: O Poveste Star Wars își are locul între între Episodul III și Episodul IV. Acțiunea este plasată după transformarea lui Anakin Skywalker din Jedi în Darth Vader și înainte ca Luke Skywalker să îl întâlnească pentru prima dată. Este o poveste spusă din perspectiva Rebeliunii, dar și a lui Jyn Erso, fiica inginerului responsabil pentru proiectarea Stelei Morții (Death Star). Jyn ajunge să lupte alături Cassian Andor, unul dintre căpitanii facțiunii care operează împotriva Imperiului.

La început, filmul ne prezintă personajele ca pe niște simpli oameni și, pe măsură ce acțiunea evoluează, ei se transformă în eroi. Rogue One: O poveste Star Wars pare mai mult o dramă de război decât un film de aventură SF din acest punct de vedere. Personajele sunt complexe, atât din prisma trăirilor, cât și din prisma acțiunilor, iar emoțiile lor sunt transpuse foarte bine pe ecran, cu toate că actorii ”cu greutate” nu sunt cei care duc greul din acest punct de vedere.

Evident, există și personaje mai simple, care au rol de ”cârjă” – practic, de a ajuta la conturarea acțiunilor și la justificarea unor decizii luate de personaje principale, dar și rolul de a detensiona anumite situații și de a oferi o notă comică – robotul K-2SO este cel mai bun exemplu în acest caz.

Legat de umor, dacă tot am menționat acest amănunt, nu vă așteptați la foarte mult. Am scris din titlu că filmul acesta ne arată partea întunecată a Disney, iar asta este pentru că Rogue One nu este creat în popularul stil Marvel. Mai exact, nu dă impresia că regizorul se folosește de umor din teama că publicul va ajunge să se implice emoțional în soarta personajelor (lucru care s-a întâmplat și în The Force Awakens). Cu toate că nu arată ”ororile războiului” precum alte drame de război (cu mațe, sânge și membre pierdute), Rogue One menține totul într-o notă tensionată și apăsătoare. La urma urmei, dacă vrei ca publicul să creadă că personajele pe care le-ai construit au soarta întregului univers apăsând pe umerii lor, nu poți să le pui în situații  demne de filmele cu Ace Ventura.

Cu toate că am zis deja de două ori că acest film este mai mult o dramă de război decât o aventură SF, efectele speciale sunt foarte bune și avem parte și de o surpriză interesantă, însă aș prefera să nu dau spoilere. Există și scene de acțiune impresionante și bătălii care vă vor ține cu sufletul la gură, deci nici cei care speră la un blockbuster nu vor fi dezamăgiți. Din punct de vedere vizual, regizorul s-a jucat bine cu cadrele, dar nu pot spune că este o capodoperă din acest punct de vedere. Cu toate astea, am avut senzația că mă uitam la un film apărut odată cu seria originală, iar fanii Star Wars vor aprecia cu siguranță acest lucru.

Coloana sonoră este și ea apăsătoare și mai puțin dinamică decât m-aș fi așteptat, lucru care oferă o unitate între sunet și acțiunea de pe ecran.

În concluzie, Rogue One: O poveste Star Wars a fost poate cea mai plăcută surpriză cinematografică de anul acesta, reușind să îmi depășească așteptările (apropo de așteptări, am refuzat să mă uit la trailere sau să citesc descrierea de pe IMDB înainte să văd filmul, pentru că m-am ars de două ori cu alte fime pentru care s-a făcut mult hype). Am fost surprins în mod plăcut de abordarea mai întunecată, iar povestea a reușit chiar să acopere anumite ”plot holes” din seria originală. Finalul a părut puțin forțat, și veți înțelege de ce când veți vedea filmul, dar am înțeles decizia scenariștilor și regizorului.

P.S. – Da, Darth Vader e aproape la fel de bun ca cel original.