Noul ceas atomic al chinezilor, precis pentru încă un miliard de ani

de: George Stanciu
19 09. 2016

China a creat și lansat în spațiu un nou ceas atomic, ce va pierde o secundă într-un miliard de ani, devenind astfel cel mai precis ceas din lume.

Recent, China a trimis în spațiu un laborator spațial, lucrând intens pentru a-și atinge scopul de a avea o stație spațială proprie funcțională până în 2022. Laboratorul pe care chinezii l-au lansat conține o serie de echipamente științifice, printre care și un ceas atomic inovator.

Ceasul atomic lansat de China în spațiu funcționează pe bază de atomi de cesiu reci și este primul de acest fel ce ajunge în spațiu. Un astfel de ceas atomic ”rece” are atomii din interior răciți cu un laser, astfel încât mișcarea lor să fie redusă și să influențeze cât mai puțin măsurătorile. De asemenea, faptul că ceasul se află pe orbită elimină efectele pe care gravitația Pământului le-ar avea dacă mecanismul ar fi plasat la sol, conform slashdot.org.

Ceasul este cunoscut sub numele de Cold Atomic Clock in Space, sau CACS, și este de peste trei ori mai precis decât cel mai avansat ceas atomic de până acum, ce aparține Statelor Unite. NIST-F2, ceasul americanilor, este creat astfel încât să piardă o secundă la 300 de milioane de ani.

CACS este mai avansat decât NIST-F2 nu doar în materie de precizie, ci și în materie de dimensiuni. NIST-F2, alături de toate echipamentele necesare funcționării, are dimensiunile unei camere, în timp ce CACS poate încăpea în portbagajul unei mașini.

CACS devine astfel cel mai precis ceas ce are aplicații practice, având în vedere că administrația spațială a Chinei are în plan să-l folosească atât în scopuri civile, cât și militare. Cu toate acestea, există ceasuri atomice mai precise decât ceasurile pe bază de atomi de cesiu. La institutul de cercetare Physikalisch-Technische Bundesanstalt, există un ceas atomic pe bază de ioni de ytterbiu, ce este de 100 de ori mai precis decât ceasurile pe bază de atomi de cesiu. Acesta, însă, nu are aplicații practice și este folosit doar în scopuri demonstrative.

Folosirea ceasurilor atomice pe bază de cesiu a reglementat și definiția secundei. Oficial, o secundă este măsurată ca intervalul în care un atom de cesiu vibrează de 9.192.631.770 de ori.