Huawei P9: Primele păreri despre smartphone-ul cu cele mai interesante camere [FOTO]

de: Octavian Palade
07 04. 2016

Huawei P9 a fost lansat oficial, iar smartphone-ul chinezesc cu două camere este printre cele mai interesante pe care le-am văzut anul acesta. 

Fotografiatul cu smartphone-ul a devenit chiar subiect de competiție internațională, așa că nu ar trebuie să ne mire că producătorii de telefoane mobile mizează din ce în ce mai mult pe „ochii” dispozitivelor lor. În timp ce Samsung și Apple se războiesc în viteză de declanșare sau stabilizare, alte companii încearcă să iasă în evidență în alte moduri. După ce LG a lansat modelul G5 cu două camere principale – una dintre ele fiind wide – a venit și rândul Huawei (al treilea jucător la nivel mondial în ceea ce privește vânzările) să-și încerce norocul cu o cameră principală dublă.

Înainte de a continua, merită menționat faptul că Huawei P9 nu este primul telefon al chinezilor care are o cameră dublă – Huawei Honor 6 Plus, un mid-range lansat anul trecut, avea și el două camere, însă Huawei P9 folosește niște tehnologii mai interesante și le oferă utilizatorilor niște funcționalități inedite.

Totuși, până ajungem la partea de camere foto, să vorbim puțin despre …

[related]

Design, construcție și display Huawei P9

Huawei lansează telefoane arătoase de câțiva ani buni. Și acum ține minte ce senzație de uimire am avut când am pus prima dată mâna pe un Huawei P7, cât de ușor era și ce construcție plăcută avea. Huawei P9 nu dezamăgește nici el la capitolele construcție și design. Chinezii au optat pentru un corp unibody din metal care oferă o senzație plăcută la atingere și utilizatorii vor putea opta pentru două tipuri de finisaj: unul ceramic, care îmbracă metalul într-o suprafață sticloasă, și unul „hairline”, care oferă o textură fină.

Forma telefonului este clasică. Huawei P9 este un dreptunghi cu colțuri rotunjite, dar detaliile fine prezente atât în partea din față cât și în partea din spate, peste camerele foto, îi oferă unicitate. Display-ul este înconjurat de o margine foarte subțire și este acoperit de sticlă 2,5D. Panoul de 5,2 inch are rezoluție full HD și este luminos, colorat și oferă contrast puternic și unghiuri de vizibilitate crescute.

Performanțe și autonomie Huawei P9

Cei de la Huawei mizează de câțiva ani pe procesoarele proprii, iar modelul P9 integrează un Hisilicon Kirin 955. Acesta are patru nuclee de 2,5Ghz și patru nuclee de 1,8Ghz și este un competitor de luat în seamă pentru Snapdragon 820. Eu am testat mai mult modelul cu 3GB memorie RAM, însă există și o versiune cu 4GB RAM. Performanțele sunt bune și experiența oferită de telefon este una fluidă. În situații de folosire normale, Huawei P9 „nu bate, nu troncăne”, dar în momentul în care începe să-și actualizeze din aplicații, există mici laguri în meniuri și aplicații. Voi reveni cu mai multe detalii despre perfomanțe după ce voi fi testat capacitățile telefonului mai pe îndelete. Nici la partea de autonomie nu am prea multe de spus acum, însă bateria de 3.000 mAh pare să-și facă bine treaba.

Camere foto Huawei P9

Huawei P9 este, în primul rând, un camera-phone, iar chinezii au făcut o treabă bună la capitolul acesta. Parteneriatul cu Leica presupune că Huawei P9 este dotat cu două camere foto și doi senzori separați, unul capabil să surprindă imagini color, iar celălalt capabil să surprindă doar imagini alb negru. Potrivit reprezentanților companiei, un procesor de imagine dedicat ar combina cele două fotografii surprinse simultan (cea color și cea alb negru) pentru a oferi cele mai bune contraste și cele mai bune culori. Din puținul timp pe care l-am petrecut cu telefonul, pot spune că rezultatele sunt cel puțin interesante.

Majoritatea fotografiilor făcute au o granulație fină și contraste puternice, dând impresia unor poze făcute cu un aparat foto. O opțiune de „culori vii” accentuează și mai tare acest efect, ducând la niște rezultate care au reușit să mă impresioneze. Utilizatorii pot folosi și camera monocromă și acolo se observă exact diferența între o fotografie color desaturată și o fotografie realizată cu un senzor alb/negru. Orice cadru surprins cu camera monocromă arată ca o operă de artă.

Există și un mod care îți permite să obții un blur de fundal foarte puternic, similar cu cel pe care l-ai vedea la aparatele foto DSLR și poți regla, în timp real sau după efectuarea fotografiei, diafragma, pentru a stabili cât de mult „bokeh” să fie în poză.

Camerele foto au diafragmă 2.2 și folosesc pixeli mai mari, adică mai luminoși, iar asta ar trebui să se traducă prin fotografii mai bune la lumină scăzută. Nu am apucat să testez foarte mult camera în timpul nopții, dar am observat că efectul de fotografie pe film rămâne și pe întuneric. Huawei P9 reușește să lumineze puternic unele scene, dar va trebui să mă joc mai mult cu telefonul pentru a ajunge la o concluzie.

Preț și disponibilitate Huawei P9

Huawei P9 va fi disponibil în versiunea de 32GB cu 3GB RAM, având prețuri începând de la 599€.

Modelul P9 Plus va fi disponibil în varianta de 64GB cu 4GB RAM având prețuri pornind de la 749€. Noile modele vor fi disponibile inițial în peste 25 de țări, inclusiv Austria, China, Franța, Germania, Portugalia, Belgia, Italia, Spania, Emiratele Arabe Unite și Anglia. Ulterior, smartphone-urile vor fi disponibile și pe alte piețe.