Filme vechi care au anticipat „avântul” realității virtuale

de: Andrada Bonea
05 04. 2016

Oculus Rift, PSVR al Sony și HTC Vive sunt doar câteva dintre numele sistemelor cu realitate virtuală care vor fi prezentate publicului anul acesta.

Realitatea virtuală e încă percepută ca fiind o tehnologie fantezistă. Totuși, dacă stăm să ne gândim că înainte de anul 2007, rareori vedeam oameni pe stradă complet absorbiți de smartphone-uri, iar acum o astfel de imagine e la ordinea zilei, realizăm că tehnologia avansează uluitor de repede. Și e adoptată de public la fel de repede. Așadar, dacă astăzi riști să fii lovit pe stradă de un trecător prea preocupat de ecranul telefonului său, în viitor s-ar putea repeta scenariul, doar că în loc de telefon s-ar afla o cască pentru realitate virtuală.

Există câteva filme, unele dintre ele chiar vechi, care au anticipat cum va arăta o lume în care realitate virtuală e o banalitate. Multe dintre ele prezintă o viziune trasă de păr, dar tot e interesant că au abordat un concept care se materializează mulți ani mai târziu.

The Lawnmower Man — 1992

Filmul a fost lansat acum 24 de ani, iar acțiunea sa se învârte în jurul lui Jobe, un om care e reintegrat în lumea înconjurătoare prin medii cu realitate virtuală. Acestea îi îmbunătățesc progresiv inteligența și îi conferă putere asupra tuturor dispozitivelor conectate la computer din întreaga lume. Filmul anticipează una dintre potențialele utilități ale realității virtuale: tratarea problemelor mentale și depresiei. Cercetătorii de la Universitatea College London și de la Universitatea din Barcelona cred că terapia cu realitate virtuală poate ameliora simptomele de depresie, iar alții au testat capacitatea de a trata dependența de droguri.

Strange Days — 1995

Filmul acesta chiar reușește să sugereze precis cum ar fi să folosim tehnologia pentru a experimenta amintirile fizice și vizuale ale altora. Protagoniștii folosesc un dispozitiv care se montează pe cap numit SQUID, pentru a fi transportați în amintirile altora. În termeni de popularitate, e un film cult, care însă a reușit să prezică faptul că vom ajunge în punctul în care vom putea trăi experiențele altora punându-ne în pielea lor. Putem spune că realitatea concretă a ajuns destul de aproape de acest stadiu. Un film numit Hardcore Henry, de exemplu, promite să facă utilizatorul să trăiască povestea din viziunea protagonistului, notează Mashable.

Johnny Mnemonic — 1995

Bazat pe romanul omonim scris de William Gibson, filmul e bogat în ceea ce privește efectele vizuale SF și tehnologiile futuriste. Ceea ce e cu adevărat intrigant e faptul că asemănarea dintre dispozitivele cu realitate virtuală din film și cele reale e izbitoare. De asemenea, actorul principal e Keanu Reeves, pe care l-au consacrat rolurile din filmele mai mult sau mai puțin futuriste, categorie în care se încadrează și Matrix.

 

The Matrix — 1999

Evident, Matrix rămâne principalul pion cinematografic în ceea ce privește anticiparea realității virtuale. Singurul inconvenient ar fi că filmul tratează relația dintre oameni și o realitate alternativă ca un soi de subordonare. Oamenii sunt sclavi, nu participanți cu intenție. Există și câteva elemente nu tocmai realiste: abilitățile de luptător Kung Fu încărcate direct în creier, corpurile umane care pot rămâne inactive ani buni, cât proprietarii lor sunt plecați în realitatea alternativă sau moartea în realitatea virtuală, care rezultă într-o moarte și în viața reală. Sunt multe elemente mai mult fictive și mai puțin științifice în celebra peliculă, dar dacă vrem o privire de ansamblu asupra unei realități virtuale nelimitate de computer, ne putem face o idee.

eXistenZ — 1999

Acest film tratează realitatea virtuală într-un mod ușor înfricoșător. În universul creat de David Cronenberg, ar trebui să îți modifici corpul pentru a trăi o experiență în realitatea virtuală. Accentul cade asupra sexualizării cel puțin bizare a corpului omenesc, mai degrabă decât pe aprofundarea tehnologiei cu realitate virtuală. Totuși, apar câteva dispozitive futuriste, așa că merită măcar o șansă.