Mirajul Black Friday: de ce cresc prețurile înainte de Vinerea Neagră

de: Răzvan Băltărețu
09 11. 2016

Un nou an, un nou Black Friday și aceeași curiozitate: de cresc prețurile înainte de evenimentul reducerilor. Ai putea crede că magazinele conlucrează pentru a fura de la popor și a-și îndesa în propriul buzunar. Desigur, sună a teorie valabilă, dacă intrăm în sfera conspirațiilor. Altfel, există o explicație pentru aceste modificări.

[related]

Black Friday va fi pe 18 noiembrie. Sunt magazine care au început deja, altele care au avut diverse campanii de reduceri până acum, iar evenimentul în sine rămâne unul cu renumele. Ai putea crede că românii s-au grăbit să strice această „sfântă sărbătoare“, dar, în fapt, doar s-au adaptat pieței. Dacă oamenii vor reduceri și sunt mai dispuși să cumpere când prețurile sunt ceva mai mici (evident!), atunci așa să fie. De anul acesta, sărbătoarea e distrusă și în Statele Unite ale Americii, de unde a venit lumina și unde Amazon a anunțat campanie pentru două luni.

În România, vom avea Black Friday cât un weekend prelungit, între vineri și duminică. Site-urile vor fi ceva mai rezistente decât în trecut și marfa va fi livrată ceva mai repede. Magazinele și curierii au învățat din greșeli, iar românii au învățat să cumpere mai mult cu cardul, dacă estimările se adeveresc: creștere cu 60% a tranzacțiilor online. Până atunci, ce facem cu prețurile mărite (hoțește!) în noaptea de dinaintea reducerilor?

După campanii promoționale un an întreg, nimeni nu se mai așteaptă la minuni de Black Friday 2016

Realitatea prețurilor mărite are mai multe înțelegeri. Întâi, este cea a diferenței între prețul când produsul este la promoție și cel când promoția s-a terminat. „Există această dinamică în sus, când nu este o campanie promoțională, și în jos, când este promoție, de unde și percepția că retailerii cresc prețurile înainte de campanie, o percepție greșită“, a rezumat Florinel Chiș, directorul executiv al al Asociației Române a Magazinelor Online (ARMO).

Paul Apostol, Managing Director EasyHost, mi-a furnizat informații suplimentare despre această strategie. „Cu câteva săptămâni premergătoare unei campanii intense, cum este cea de Black Friday, majoritatea magazinelor aleg să retragă campaniile promoționale. O practică de tipul «all year round campaign» riscă să scadă credibilitatea vânzătorului în ochii consumatorului. Din experiența noastră, găzduind sute de magazine online, în România și în Marea Britanie, putem confirma că o situație care implică creșteri și apoi reduceri artificiale de prețuri de Black Friday nu este o practică comună în industrie. Consumatorii au acces tot mai mare la informații, nu este în interesul vânzătorilor să apeleze la astfel de artificii ușor demontabile“, a detaliat acesta.

Poate te întrebi cât este acel „preț obișnuit“ sau „normal“ la care pot reveni magazinele, când n-au perioade de reduceri. Ei bine, cel mai mare preț poate fi cel inițial, adică primul cu care a listat produsul în oferta sa. Voi detalia acest mecanism pe baza unui iPhone. Telefonul vine în retail la un preț de aproximativ 3.300 de lei pentru țări ca România. Unele magazine îl pot mări, pentru a obține venituri mai mari, altele îl pot ține cât mai jos. Problema când te bați la cel mai de jos preț e că nu faci profit la vânzare, acesta fiind obiectivul în comerț.

Acel iPhone listat la 3.300 de lei poate să ajungă, după un an și câteva luni, la 2.700 de lei (sau mai jos). De Black Friday, când va fi listat în ofertă, magazinul îi poate aplica o reducere de 30% pe prețul inițial de 3.300 de lei, nu este obligat să o facă pe cel nou. Și poate să vândă acel iPhone cu 3.300 de lei cât timp vrea el. N-o face însă pentru că este o presiune concurențială în piață și trebuie să vândă cât să aibă și profit și să scape de stocuri. Astfel, ajustează prețul în concordanță cu concurența ca să nu rămână cu telefonul pe care a dat bani deja.

„Comercianții, în general, sunt liberi să modifice prețurile conform politicilor comerciale proprii. În online, prețurile au o dinamică mult mai mare, transparența este mai mare și competiția este mai mare. Dar niciun magazin mare sau care își dorește să se dezvolte nu crește prețurile artificial, nu există fundament logic pentru așa ceva“, a mai spus Chiș. Am observat asta cel mai bine în 2013, când Flanco a practicat un preț mare, pe care a aplicat reducere de Black Friday, pentru un Sony Xperia Z. În timp ce la magazinele online, acel telefon era mult mai ieftin, retailerul în cauză se baza pe publicul offline.

Din fericire, ai internet să verifici în timp real

Cu siguranță și anul acesta vor fi prețuri modificate după tiparul prezentat mai sus. Unele magazine le vor crește la un anumit nivel și le aduc de Black Friday la un preț ceva mai mic sau aproximativ cât e într-o zi obișnuită la concurenți mai mici, care se bat mai mult la cel mai de jos preț. Nu se aplică însă strategia la toate produsele, ci la cele mai căutate. Românii sunt „sensibili“ la preț și sunt tentați să cumpere de fiecare dată, ca oricare alt client din oricare altă țară, când văd reduceri masive. Cele de tipul: -70% sau -40% sunt tentante și, totodată, ireale în multe cazuri. Regula de bun-simț funcționează și aici: dacă ceva e prea bun ca să fie adevărat, atunci așa este.

După ce am „trecut“ prin trei experiențe de Black Friday, am observat un tipar pe care l-ai putea folosi: telefoanele chinezești pierd mult din preț, în special cele de la Xiaomi. La fel, sunt magazine mari care își permit să negocieze mai mult cu furnizorii sau producătorii și să obțină prețuri mai mici. De aceea, magazinele mici ar trebui să fie a doua destinație a ta, dacă nu găsești la cele mari. Iar pe internet poți găsi rapid prețul unui anumit produs, ca să știi dacă e la preț bun sau nu.

Fii însă realist, prețurile nu vor „exploda“. Sunt o mulțime de campanii promoționale tot anul, pentru că oamenii încă sunt tentați de preț.

Vor fi însă acele „pepite“ de Black Friday care merită, cum ar fi o consolă video lansată acum un an și ceva. Sau o baterie externă deja pe piață de doi ani. Ori o tastatură de gaming pe care producătorul deja a actualizat-o cu una mai bună. Similar, electrocasnicele sunt la fel de bune la a-și face treaba, chiar dacă au fost lansate acum doi-trei ani. Telefoanele și laptopurile au un plus de performanță pentru cele mai noi modele, de unde și prețul mai mare, și la fel obiectele de fashion, pentru că acolo țin de altceva decât utilitate.