CES 2016: Noul HP Spectre x360 trece la 4K și panouri OLED

de: Alexandru Puiu
06 01. 2016

Cei de la HP au fost detronați de Lenovo în piața mondială de PC-uri, dar creații precum noul HP Spectre x360 ne dovedesc faptul că gigantul nu vrea să renunțe la luptă.

Deși vânzările de PC-uri nu mai sunt ce au fost vreodată și din ce în ce mai mulți dintre noi amână timp de câțiva ani upgrade-ul, HP Spectre x360 este genul de sistem portabil care s-ar putea să vă atragă suficient încât să justifice investiția.

Clasificat de mulți ca fiind unul dintre cele mai atrăgătoare sisteme portabile din 2015, cu ocazia CES 2016, HP Spectre X360 are parte de câteva upgrade-uri ce nu trebuie trecute cu vederea. În primul rând, convertibilul companiei va fi disponibil în 2016 și cu o diagonală de 15,6 inci, nu doar 13,3 inci ca în 2015. În plus, dacă veți opta pentru diagonala mai mare, veți putea alege și un ecran 4K, cu o rezoluție nativă de 3840 x 2160, nu doar Full HD. Deși în continuare aceste creații nu sunt disponibile cu plăci video dedicate de la AMD sau NVIDIA, ascund pentru prima oară cele mai rapide IGP-uri de la Intel – Iris Graphics, pe care până de curând le găseați doar în MacBook-uri. În plus, cu 16GB RAM nu ar trebui să întâmpinați nici un fel de probleme la munca de birou și redarea de conținut multimedia. Nu de alta, dar trebuie să exploatați cu ceva sistemul audio Bang & Olufsen format din două difuzoare în cazul modelului de 13,3 inci și patru difuzoare în cazul celui de 15 inci.

HP Spectre X360 în varianta de 15,6 inci se mai mândrește cu o performanță remarcabilă când vine vorba de autonomie. La doar 15,9 milimetri grosime și 1,81 kilograme vă oferă 9,5 ore de baterie dacă optați pentru displayul 4K și 13 ore în cazul panoului Full HD.

Pe lângă noi procesoare de la Intel și IGP-ul Intel Iris, HP Spectre X360 de 13,3 inci folosește pentru prima oară în industrie un panou opțional OLED. Acesta va reuși să afișeze 103% din gamutul de culoare, față de 72% în cazul unui panou stanard. pentru că aceste ecran sunt mai ușoare, greutatea sistemului a scăzut cu 50 de grame.