Ce este Legea lui Moore și cum vor fi depășite limitele ei

de: George Stanciu
29 10. 2016

Legea lui Moore reprezintă o observație importantă în domeniul tranzistorilor, al cărei final este așteptat în următorul deceniu.

Legea lui Moore este o idee enunțată de Gordon Moore, co-fondator Intel, care a afirmat, în 1965, că numărul de componente din circuitele integrate s-a dublat anual de la invenția circuitului integrat, în 1958, până în 1965, adăugând că trendul va continua pentru cel puțin încă 10 ani.

Legea lui Moore este încă valabilă la 50 de ani de la enunțarea ei și este folosită de industria semiconductorilor pentru a-și planifica țintele în materie de cercetare și de lansare de produse. În 1975, autorul a revizuit teoria și a afirmat că dublajele vor apărea la fiecare 2 ani, dar de obicei, noua lege vorbește despre o dublare la 18 luni a numărului de componente din semiconductori, datorită unei afirmații făcute de David House, director Intel.

Începând cu 2010, o nouă revizuire arată că, de la finalul lui 2013, densitatea componentelor se va dubla o dată la trei ani. De asemenea, finalul pentru această lege este așteptat să apară în jurul anului 2025.

O companie numită Atomera crede că a descoperit o tehnologie prin care Legea lui Moore ar putea fi extinsă. Tehnologia lor se numește Mears Silicon Technology, sau MST, și funcționează prin faptul că se introduce un strat de oxigen în structura de silicon deja existentă, pentru a îmbunătăți performanțele acestuia. Atomera susține că o astfel de tehnologie mărește mobilitatea electronilor și scade considerabil pierderile, arată extremetech.com.

Tehnologia aceasta are capacitatea de a îmbunătăți nodurile actuale, în loc să caute metode prin a crea altele, mai avansate. Întreaga industrie a semiconductorilor încearcă să descopere ce metodă va oferi noile progrese în materie de noduri, iar dacă Atomera poate demonstra că tehnologia sa este funcțională pentru produse mai vechi, va avea o oportunitate bună de afaceri și pentru viitoarele design-uri.