26 iul. 2016 | 12:06

Legea lui Moore va dispărea complet în viitorul apropiat

ACTUALITATE
Legea lui Moore va dispărea complet în viitorul apropiat

Peste câțiva ani, respectarea legii lui Moore va fi imposibilă pentru marii producători de procesoare.

Cu trei ani înainte de momentul fondării Intel, Gordon Moore a observat că tranzistorii își vor mări performanța și vor reduce costurile la un anumit interval de timp. Astfel, legea lui Moore, formulată de el în anul 1965, susținea, pe scurt, că o dată la doi ani numărul de tranzistori dintr-un circuit integrat se va dubla. Legea lui Moore a oferit o viziune pentru tehnologie, conform căreia toate componentele trebuie să fie mai mici, dar exponențial mai performante.

Acum, însă, lucrurile par a se schimba. O organizație din care fac parte unii dintre cei mai mari producători de chip-uri din lume a eliberat un raport care dă de înțeles că legea lui Moore ar putea dispărea în următorii cinci ani de zile. Mai exact, Intel, AMD și Global Foundries sunt de părere că micșorarea tranzistorilor va deveni imposibilă în anul 2021. Din acel an, reducerea dimensiunilor acestora nu va mai fi un lucru viabil din punct de vedere economic.

După cum probabil știți deja, Intel a anunțat la începutul acestui an că va amâna lansarea procesoarelor construite pe baza tehnologie pe 10 nanometri, care ar fi trebuit să debuteze în 2016. Inițial, Skylake urma să fie succedat de către tick-ul Cannonlake, seria de procesoare care ar fi marcat trecerea către tehnologia pe 10 nanometri. Totuși, din cauza problemelor înregistrate atunci când a fost introdus Broadwell, Brian Krzanich, CEO-ul companiei, a anunțat că tick-ul a fost amânat.

Din fericire, producătorii vor găsi alte metode prin care vor putea perfecționa procesoarele în viitor. După cum menționează site-ul MIT Technology Review, acestea ar putea fi optimizate pentru procesare grafică sau inteligență artificială, iar geometria lor ar putea fi schimbată. Mai exact, companiile ar putea implementate mai multe straturi de circuite, pentru a mări densitatea tranzistorilor. Mai mult decât atât, s-ar putea pune un accent din ce în ce mai mare asupra consumului redus de energie.