Buttons e cea mai recentă tentativă de gadget marca Will.i.am

de: Alexandru Puiu
03 11. 2016

Cu o serie de tentative nereușite de a realiza un gadget de succes, Will.i.am a ajuns în sfârșit la producția de căști, iar primul său model poartă numele Buttons.

Will.i.am are mari șanse să fi devenit popular de-a lungul anilor doar prin intermediul rolului său în Black Eyed Peas, dar de acum aproape un deceniu, artistul a făcut eforturi semnificative pentru a-și face simțită prezenta în domeniul tehnologic. În definitiv, în afară de Ashton Kutcher care este în continuare angajat ca inginer la Lenovo și Will.i.am pe un post de director onorific la Intel, numărul vedetelor cu funcții importante în tech nu este foarte mare.

Acum, același Will.i.am încearcă să facă valuri cu o serie de căști Bluetooth in-ear cu un design destul de interesant, similar cu niște nasturi. De aici vine practic și numele de Buttons. Deși momentan nu au apărut nici un fel de review-uri pentru aceste căști de 230 de dolari cu o autonomie de 6 ore, dacă sunteți în căutarea unor motive pentru a nu avea încredere în abilitățile lui Will.i.am de expert în gadgeturi, argumentele sunt multe.

Își mai aduce cineva aminte de o carcasă de iPhone 4 care costa 500 de dolari pe motiv că avea o cameră generoasă de 14 megapixeli? De aceeași trecere în neființă au avut parte și două smartwatch-uri ale producătorului multilateral dezvoltat. Și-a încercat până și norocul cu mașini autonome prin intermediul unui proiect intitulat IAMAUTO, deși respectivele creații s-au dovedit a nu fi foarte legale de mers pe stradă.

Cu alte cuvinte, după tentative nereușite, în proporție de 100%, de a crea un gadget de succes în proporție, căștile lui Will.i.am nu sunt privite cu un optimism debordant de către posibilii clienți. Un lucru este însă sigur, un design original combinat cu promovarea folosind câteva vedete, precum Kendall Jenner din imaginile alăturate, s-ar putea totuși să faciliteze vânzările. În plus, sunt și magnetice, pentru le purta la gât similar cu un medalion greu de pierdut.