Abuzul de tehnologie ne strică vacanțele și relațiile de cuplu

de: Andrada Bonea
26 05. 2016

Tehnologia în exces, în timpul vacanţei, poate duce la discuţii şi neînţelegeri în viaţa de cuplu, dar asta nu e tocmai o noutate. 

Un studiu, dublat de un experiment social realizat de cei de la Durex arată că patru din zece persoane sunt mai puţin deschise spre iniţierea contactelor sexuale dacă partenerul este concentrat asupra telefonului mobil sau a tabletei în pat, în timp ce 41% dintre persoane au recunoscut că şi-au petrecut nopţile de concediu împreună cu partenerul, în pat, dar fiecare concentrându-se mai mult pe telefon. Rețelele sociale reprezintă principalul obstacol în calea relaţiilor sexuale din timpul concediilor, o treime dintre persoanele sub 35 de ani recunoscând că tehnologia le afectează viaţa sexuală în vacanţe.

65% dintre participanţi au declarat că publică lucruri chiar şi de trei ori pe zi în timpul concediului, iar 42% dintre aceştia au împărtăşit momentele speciale din vacanţă prietenilor virtuali mai degrabă decât partenerilor. Astfel, mai mult de un sfert dintre participanţii la studiu au declarat că tehnologia în exces în timpul vacanţei poate duce la discuţii şi neînţelegeri. 59% au recunoscut că petrec prea mult timp folosind telefonul, însă marea surpriză vine de la cei 72 de participanţi, care au recunoscut că folosesc telefonul chiar şi în timpul actului sexual. Cum exact fac asta, e un mister și pentru noi.

Femeile obişnuiesc să folosească telefoanele mobile sau tabletele într-o proporţie cu 27% mai mare decât bărbaţii, mai reiese din studiu. Potrivit Dr. Sharif Mowlabocus, de la Centre of Sexual Dissidence – University of Sussex, există dovezi clare că “uzul unui dispozitiv de către unul dintre parteneri îl încurajează şi pe celălalt partener în acest sens”, ceea ce agravează problema. Sondajul Durex a fost efectuat pe un eşantion de 2.000 de persoane de peste 20 de ani, cupluri heterosexuale care au experienţa a cel puţin unei vacanţe împreună în ultimul an.