Premieră în astronomie: o planetă cât Neptun are o coadă ca de cometă

de: Răzvan Băltărețu
27 06. 2015

Cum ar arăta planeta Neptun din sistemul nostru solar, dacă ar avea o coadă similară celei de cometă? Nu trebuie să ne imaginăm asta, căci există o planetă de așa tip.

Astronomii au descoperit o planetă gigant, de dimensiunile lui Neptun, dar care marchează o premieră în lumea astronomiei prin coada pe care o are. Ciudățenia acestei planete, denumită GJ 436b, vine din asemănarea cu o cometă. Existența unei astfel de planete a fost anticipată, dar niciuna n-a fost observată până acum.

GJ 436b orbitează în jurul unei stele pitice roșii și este de circa 20 de ori mai mare decât Pământul. Astronomii au detectat uriașul nor de gaze lăsat în urmă de această planetă cu ajutorul telescopului Hubble și al Observatorului Chandra X-ray. Mai mult, GJ 436b se regăsește la aproximativ 33 de ani-lumină distanță de Terra, în constelația Leului, și este o planetă de tipul „Neptun cald”. Acest tip de planete au masă de 10 până la de 20 de ori mai mare decât a Pământului și sunt pe orbite foarte apropiate de steaua lor, cum se întâmplă cu Mercur în sistemul nostru.

Haloul de gaze care înconjoară planeta este format în cea mai mare parte din hidrogen. Diametrul lui ajunge la trei milioane de kilometri, adică de cinci ori mai mare decât cel al stelei în jurul căreia se regăsește. Lungimea exactă a cozii nu a fost încă determinată, dar ar ajunge la circa 15 milioane de kilometri, scrie Mashable.

Coada aceea nu există din neant, ci apare în urma pierderilor de materie. Conform estimărilor, GJ 436b pierde aproape 1.000 de tone de gaz pe secundă, ceea ce înseamnă 0,1% din atmosferă sa la fiecare un miliard de ani. În acest ritm, planetă nu-și va epuiza atmosfera înainte să moară steaua în jurul căreia orbitează.