Oculus a decis: cel mai bun joc de realitate virtuală este SteamCrew VR

de: Alexandru Puiu
08 06. 2015

Dacă aveţi o fascinaţie pentru domeniul realităţii virtuale, veţi aprecia cu siguranţă un nou joc intitulat SteamCrew VR, câştigătorul unei competiţii Oculus.

Cu toate că nu este încă disponibil pentru achiziţie într-o variantă finală, cei de la Oculus lucrează intens la realizarea unei colecţii destul de stufoase de jocuri şi aplicaţii, până când gadgetul de VR va ajunge pe piaţă în 2016.

Între timp, amatorii de realitate virtuală pot trăi astfel de experienţe 3D folosind un kit Gear VR împreună cu un smartphone Samsung de generaţie recentă.

În cadrul competiţiei Oculus Gear VR Game Jam, au participat 61 de dezvoltatori cu proiecte VR mai mult sau mai puţin complexe.

Dintre toţi, premiul cel mare în valoare de 200.000 de dolari a fost câştigat de SteamCrew VR. Acesta din urmă vă permite să pilotaţi un submersibil împreună cu un prieten, în timp ce unul din voi controlează partea de deplasare, iar altul are grijă de armament.

Printre finaliştii premiaţi cu sume generoase de bani s-au mai numărat Night Cafe: An Immersive Tribute to Vincent Van Gogh şi , un titlu pe care l-am detaliat în urmă cu câteva săptămâni.

În teorie, toate jocurile participante vor fi comercial disponibile într-o versiune finală. Până atunci însă, le puteţi experimenta prin descărcarea APK-urilor pentru Android.