Noul telescop care ne va arăta ce se ascunde în Univers

de: Andrada Bonea
15 08. 2015

Telescopul Hubble, a cărui cameră foto a furnizat cele mai detaliate imagini din spațiu, a fost lansat în orbită în 1990. De atunci, niciun altul nu i-a putut lua locul, dar se pare că acest lucru se va schimba în curând.

James Webb Space Telescope ar putea fi de sute de ori mai capabil decât Hubble, dar nu va fi lansat înainte de 2018. Totuşi, astrofizicienii deja se gândesc la succesorul său. L-au numit High Definition Space Telescope (HDST) şi se pare că va fi uimitor, potrivit io9.

HDST va fi o oglindă de 12 metri, segmentată, care va oferi o rezoluţie mai bună decât orice telescop deja existent sau în curs de dezvoltare, permiţându-le astronomilor să se concentreze pe exoplanetele aflate şi la 100 de ani lumină distanţă, precum şi pe stelele din Galaxia Andromeda. Cu o ascuţime de 24 de ori mai mare decât a lui Hubble şi a James Webb Space Telescope, am putea compara îmbunătăţirea cu trecerea de la un televizor standard la unul UltraHD, potrivit lui Marc Postman, astronom la Space Telescope Science Institute.

Exoplanetele sunt principalul punct de interes pentru HDST, precum şi ipoteza susţinerii vieţii de către acestea. Kepler a găsit doar doi candidaţi care conţin oxigen şi apă, dar HDST ar putea face o treabă mai bună, iar cercetătorii au multă încredere în potenţialul său. Spre deosebire de predecesorii săi, în loc să se concentreze pe misiuni mici, care au şansa de a găsi câteva exoplanete asemănătoare Terrei, HDST are o abordare mult mai ambiţioasă. Oamenii de ştiinţă cred că acesta va scăpa astronomia şi astrofizica de limitările pe care le au în prezent şi că ne va face să înţelegem cu precizie ce loc ocupăm în Univers.

Lucrările pentru JWST au început imediat după lansarea Hubble, iar probabil HDST va avea o soartă similară. Probabil lansarea lui va avea loc în jur de 2030.