NASA: de la primul om pe Lună la descoperirea apei pe Marte

La data de 1 octombrie, în urmă cu nu mai puțin de 59 de ani, intra în funcțiune NASA, agenția spațială care avea să ducă primul om pe Lună.

În 1915, Primul Război Mondial era în plină desfășurare în Europa. Pe 3 martie, americanii pun bazele National Advisory Committee for Aeronautics (NACA) pentru a promova cercetarea în domeniul aeronauticii. Conflagrația era prima în care forțele aeriene jucau un rol atât de important, iar americanii erau în spatele europenilor din acest punct de vedere.

Pe parcursul celui de-Al Doilea Război Mondial, NACA a avut un rol important în instaurarea supremației aeriene a Statelor Unite. Studiile efectuate de organizației au stat la baza unora dintre cele mai interesante aeronave, printre care și Bell X-1, primul avion cu pilot care a depășit viteza sunetului. La treisprezece ani de la terminarea războiului, NACA a fost dizolvată, iar angajații și toate celelalte resurse au fost transferați către NASA (National Aeronautics and Space Administration).

Eșecul care a dus la crearea NASA

Atunci când a absorbit NACA, agenția spațială era o organizație civilă, nu una militară. În ciuda acestui lucru, aceasta a preluat și controlul tuturor centrelor de cercetare și a unora pentru dezvoltarea rachetelor cu scopuri militare. NASA își începe în mod oficial activitatea în urmă cu 57 de ani. În acea perioadă, americanii pierdeau ”Cursa Spațială” în fața sovieticilor. Țara care se considera cea mai avansată din punct de vedere tehnologic se vedea depășită de principalul său adversar de pe scena politică mondială.

Americanii voiau încă din anul 1955 să lanseze un satelit în spațiu, însă eforturile nu au produs niciun rezultat timp de aproape trei ani. Publicul era extrem de entuziasmat în legătură cu programul spațial, astfel că ziua de 4 octombrie din anul 1957 a reprezentat un șoc pentru toată lumea. În ziua respectivă sovieticii au reușit să lanseze primul satelit artificial, declanșând ceea ce președintele Dwight D. Eisenhower a denumit ”Criza Sputnik”. Aceasta a reprezentat o perioadă de nesiguranță printre cetățenii Statelor Unite, care nu a devenit decât mai gravă odată cu eșecul misiunii Vanguard TV3 din luna decembrie.

Un rol important în progresul înregistrat de NASA l-a avut transferul lui Wernher von Braun. După cum știți, Wernher von Braun nu a fost doar membru al partidului nazist, ci și al SS, fapt care l-ar fi putut costa viața dacă se afla în alte părți ale globului. La finalul celui de-Al Doilea Război Mondial, peste 100 de oameni implicați în crearea rachetei, în frunte cu Wernher von Braun li s-au predat americanilor.

Acestora li s-a ”șters cu buretele” trecutul nazist și au fost angajați de marina americană pentru a dezvolta rachete. Von Braun a creat, în continuare, prima rachetă atomica balistică (toate, până la acel moment, erau aruncate dintr-un bombardier). Însă, după cum a declarat chiar el, von Braun era mai interesat de explorarea spațiului. Visul i s-a împlinit abia în anul 1960.

Cu doi ani, în urmă, NASA deschisese centrul pentru zboruri spațiale de la Redstone Arsenal, iar echipa din cadrul Agenției pentru Rachete Balistice a Armatei, condusă de vin Braun, a fost transferată către NASA. Deși această mișcare reprezenta un uriaș pas înainte pentru cariera cercetătorului de origine germană, el a menționat foarte clar că va lucra pentru NASA doar dacă va fi lăsat să dezvolte în continuare racheta Saturn.

O nouă bătălie pierdută

După cum scrie Adevărul, pe 12 aprilie 1961, Iuri Gagarin a intrat în istorie devenind primul om care a zburat în spaţiu şi a doua fiinţă vie care să ajungă acolo. Iuri Gagarin a efectuat o rotaţie în jurul Pământului într-o oră şi 48 de minute, la o altitudine care a variat între 175 de kilometri şi 380 de kilometri.

Primul zbor al unui om în spaţiu, realizat de Iuri Gagarin în 1961, le-a permis conducătorilor sovietici, în plin război rece, să afirme superioritatea sistemului comunist asupra principalului său adversar, Statele Unite ale Americii. Cucerirea spaţiului reprezenta pe atunci un teren major de înfruntare între cele două mari puteri mondiale, iar numărul unu sovietic Nikita Hruşciov nu a ezitat să exploateze acest triumf.

Dovadă a faptului că nimeni nu își amintește vreodată de ocupantul locului doi sunt evenimentele care au avut loc la doar o lună distanță. Pe 5 mai, Alan Shepard devenea al doilea om în spațiu, reușind să efectueze un zbor sub-orbital la o înălțime de aproximativ 187 de kilometri. Văzându-se depășiți în mod categoric pentru a doua oară, publicul și presa din Statele Unite au reacționat diferit, îndemnând liderii să depună eforturi suplimentare pentru a-i egala pe sovietici. Chiar și președintele Statelor Unite i-a felicitat pe sovietici pentru realizarea lor tehnică extraordinară.

De la Gemini la Apollo 11

Rachetele care aveau să demonstreze că oamenii pot efectua activități în spațiu și în afara vehiculelor lor se numeau ”Gemini”. După ce mai întâi a demonstrat că o navetă își poate schimba orbita, americanii au stabilit apoi un record, când Gemini 5 a petrecut nu mai puțin de 8 zile în spațiu, suficient de mult pentru o misiune pe Lună. Ulterior, extrem de importante s-au dovedit a fi misiunile Gemini 6, 8 și 12.

Prima dintre acestea a reușit să se reunească cu misiunea Gemini 7, a doua a fost prima care a reușit o andocare cu un alt vehicul, iar în cadrul ultimei, Buzz Aldrin a avut de îndeplinit unele misiuni în afara modulului spațial. Toate acestea, alături de numeroasele misiuni Apollo care au avut loc într timp, au dus, într-un final, la misiunea Apollo 11, din data de 16 august, 1969. La bordul navei se aflau Neil Armstrong, Buzz Aldrin și Michael Collins. În timp ce președintele Richard Nixon urmărea evenimentul de la Casa Albă, milioane de telespectatori vizionau marele eveniment de acasă.

Lansarea a avut loc la ora 13:32 și va mai dura încă 3 zile până ce vehiculul avea să ajungă la obiectivul său final. Pe 19 iulie, astronauții de pe Apollo 11 au început pregătirile finale. Abia pe 20 iulie, aterizarea a început, iar odată finalizată, Neil Armstrong a transmis mesajul de confirmare către NASA: ”Tranquility Base here, the Eagle has landed” (trad.: Baza Tranquility aici, Vulturul a aterizat).

Doi oameni au aterizat pe lună în acea zi: Neil Armstrong și Buzz Aldrin. Armstrong a fost primul care a coborât din modulul spațial. Conform NASA, în momentul în care a făcut primul pas, acesta a apăsat cu forță pentru ca urma să rămână vizibilă și a afirmat: ”Un pas mic pentru om, un salt uriaș pentru omenire!”. Din câte se pare, 530 de milioane de oameni din toată lumea se uitau la marele eveniment, iar în Statele Unite nu mai puțin de 93% din toate televizoarele erau pornite în acel moment. Timpul petrecut de cei doi astronauți a fost de două ore și 36 de minute, perioadă în care au au adunat aproximativ 22 de kilograme de roci pe care le-au adus ulterior pe Pământ.

Descoperirea apei pe Marte

În urmă cu câteva zile, NASA a anunțat că a descoperit apă în formă lichidă pe planeta Marte. Deși se știa de ceva vreme că există gheață pe Planeta Roșie, forma lichidă a acesteia reprezintă o mare descoperire, deoarece aceasta poate susține viața. Nu este vorba de râuri sau oceane, totuși. Oamenii de știință au investigat zone cu sare care prezintă urmele unei ape curgătoare, asemănătoare unei lacrimi care se scurge pe obraz. Descoperirea este mai veche, dar abia acum cercetătorii au primit confirmarea că acele „lacrimi” sunt în fapt urme ale existenței apei.

Solul planetei Marte este acoperit cu un strat de sare, care poate stabiliza apa și o poate proteja de îngheț sau fierbere. Oamenii de știință subliniază că nu au găsit chiar apă curgătoare pe Marte. În mod frustrant, informațiile obținute de aceștia au fost colectate cu ajutorul unui dispozitiv care înregistra suprafața planetei în fiecare zi, la 3pm. La acea oră Marte este cel mai cald și uscat, așadar orice formă de apă lichidă s-ar evapora până ce dispozitivul ar putea s-o recepteze.

Cu toate astea, apa a lăsat o urmă evidentă pe suprafața planetei. Orice ar curge pe Marte este clar că hidratează sarea, și acea hidratare este evidentă. După ce a analizat informațiile primite de la dispozitiv, echipa de cercetători a ajuns la concluzia că acele cristale de sare conțin molecule de apă, iar asta reprezintă o dovadă destul de clară că au fost depuse de o apă curgătoare. În orice caz, NASA are toate dovezile necesare pentru a susține că Marte poate găzdui viață, inclusiv viață umană. Așadar, tot ce trebuie să facem acum este să dezvoltăm modul în care vom coloniza Planeta Roșie.