Cel mai mare pas pentru omenire: 46 de ani de la prima misiune pe Lună

, 16 Iul, 17:09

În această zi, în urmă cu 46 de ani, avea loc debutul misiunii Apollo 11, cea care avea să ducă primul echipaj pe Lună.

În anul 1962, pe 12 septembrie, stadionul universității Rice din Houston, Texas, asista la unul dintre cele mai importante discursuri din istoria Statelor Unite. John F. Kennedy, președintele de atunci al țării, anunța că noul scop al Americii în ”Cursa Spațială” împotriva sovieticilor avea să fie plasarea unui om pe Lună.

”Alegem să mergem pe Lună în acest deceniu și să facem toate celelalte lucruri nu pentru că sunt ușoare, ci pentru că sunt grele, pentru că acest scop ne va ajuta să ne măsurăm cele mai bune abilități și energii, pentru că este o provocare pe care suntem dispuși să o acceptăm, pe care nu dorim să o amânăm și pe care intenționăm să o câștigăm”, a declarat la acea vreme cel mai tânăr președinte din istoria țării.

Trebuie menționat că la acea vreme, Statele Unite nu erau gigantul din ziua de astăzi, aflându-se cu mult în spatele Uniunii Sovietice. După cum probabil știți, aceștia reușiseră să trimită primul om în spațiu în data de 12 aprilie în anul 1961. În acel an, Kennedy și-a dat seama că publicul american se simțea umilit, iar din această cauză l-a convocat pe vice-președintele Lyndon B. Johnson, cel care avea să-i ia locul cu doi ani mai târziu, în urma asasinatului efectuat de Lee Harvey Oswald.

Apollo 11 echipaj

Înainte de Apollo, a fost Gemini

Înainte de a putea lansa Apollo 11, însă, americanii avea să efectueze numeroase teste. Rachetele care avea să demonstreze că oamenii pot efectua activități în spațiu și în afara vehiculelor lor se numeau ”Gemini”. După ce mai întâi a demonstrat că o navetă își poate schimba orbita, americanii au stabilit apoi un record, când Gemini 5 a petrecut nu mai puțin de 8 zile în spațiu, suficient de mult pentru o misiune pe Lună. Ulterior, extrem de importante s-au dovedit a fi misiunile Gemini 6, 8 și 12.

Prima dintre acestea a reușit să se reunească cu misiunea Gemini 7, a doua a fost prima care a reușit o andocare cu un alt vehicul, iar în cadrul ultimei, Buzz Aldrin a avut de îndeplinit unele misiuni în afara modulului spațial.

Lansarea Apollo 11

Toate acestea, alături de numeroasele misiuni Apollo care au avut loc într timp, au dus, într-un final, la misiunea Apollo 11, din data de 16 august, 1969. La bordul navei se aflau Neil Armstrong, Buzz Aldrin și Michael Collins. În timp ce președintele Richard Nixon urmărea evenimentul de la Casa Albă, milioane de telespectatori vizionau marele eveniment de acasă.

Lansarea a avut loc la ora 13:32 și va mai dura încă 3 zile până ce vehiculul avea să ajungă la obiectivul său final. Misiunea avea să fie cel mai important succes din istoria NASA. Din păcate, însă, așa cum a observat și Wernher von Braun, omul care a creat racheta Saturn V, publicul american și cei din conducere nu și-au mai dorit foarte multe de la programul spațial. După cum probabil știți, von Braun nu a fost doar membru al partidului nazist, ci și al SS, fapt care l-ar fi putut costa viața dacă se afla în alte părți ale globului.

wernher von braun

Unul dintre puținii foști naziști care au avut un impact pozitiv asupra omenirii și care au încercat să dezvolte interesul pentru știință prin mijloace normale, Wernher von Braun și-a dat demisia de la NASA în anul 1972. Cât despre intențiile de explorare a spațiului, putem spune că americanii au încetinit ritmul după ce au reușit să ajungă pe Lună înainte sovieticilor. Puteți afla mai multe despre una dintre cele mai importante figuri din spatele programului spațial american din acest articol.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail