Microsoft confirmă în câte variante lansează Windows 10. Care sunt diferențele

de: Alexandru Puiu
14 05. 2015

Cum s-a întâmplat şi cu versiunile anterioare de Windows, oficialii Microsoft au confirmat că va fi lansat în mai multe versiuni diferite.

Mai sunt doar câteva luni până la lansarea din vară a versiunii finale de Windows 10. Noul sistem de operare ar trebui să facă o treabă foarte bună în a ne convinge să migrăm la cel mai nou sistem de operare ieşit din Redmond. În această perioadă suntem asaltaţi de tot mai multe informaţii oficiale sau neoficiale pe marginea celui mai nou Windows.

Pentru că nu toţii utilizatorii de PC-uri sunt la fel şi au nevoie de acelaşi volum de funcţii, cei de la Microsoft au confirmat că vor fi lansate simultan nu mai puţin de şapte versiuni de Windows 10. În proporţie de 95%, acestea vor fi identice din punctul de vedere al funcţionalităţii oferite utilizatorilor. Vor exista însă şi diferenţe pentru utilizatorii profesionişti, cei care lucrează în învăţământ, medii corporate şi alte contexte.

În primul rând, vom vorbi de Windows 10 Home. Această iteraţie va fi cea mai populară, deoarece va veni preinstalată pe majoritatea sistemelor din comerţ destinate utilizatorilor casnici. Printre alte noutăţi, include componenta de recunoaştere facială Windows Hello, asistentul virtual Cortana şi browserul Microsoft Edge. Versiunea Windows 10 Pro, foarte similară cu Windows 8 Pro ca funcţii avansate, va fi dedicată mediilor de afaceri în care computerele trebuie să se înregistreze în reţele cu domenii, iar actualizările de Windows sunt propagate pe sisteme prin intermediul serviciului Windows Update for Business. Vor exista de asemenea, pentru diverse clase de dispozitive, , Windows 10 Education, Windows 10 IoT Core şi nu numai. În total vor fi lansate şapte iteraţii ale noului SO.

Oficialii companiei americane au promis deja că din această toamnă vom avea parte de un flux continuu de inovaţii şi update-uri de securitate pentru Windows 10. Acestea din urmă vor fi destinate în egală măsură utilizatorilor obişnuiţi şi celor din mediile business.