Masacrul de la Hiroshima putea fi evitat: cinci mituri despre cea mai mare crimă din istorie

În legătură cu bombardarea nucleară a Japoniei, există în prezent numeroase mituri. Dar cât de adevărate sunt acestea?

[related]

Planul pentru crearea unei bombe de uraniu s-a născut în 1939, în anul în care Albert Einstein i-a scris președintelui Franklin Roosevelt despre faptul că o reacție nucleară necontrolată în lanț are un potențial imens de a fi baza unei arme de distrugere în masă. În februarie 1940, guvernul federal a asigurat 6.000 de dolari pentru cercetări. La începutul lui 1942, SUA fiind în război cu Axa și având teama că Germania lucrează la propria bombă, a înlăturat limitele resurselor proiectului.

Primul test al bombei nucleare poartă numele sugestiv de Trinity Test. Se pare că a fost ales de Oppenheimer, după un poem de John Donne. Se spune că în timpul testului nuclear, un bărbat orb, aflat la aproape 240 de kilometri de Alamogordo, ar fi întrebat: “Ce strălucește așa?” Oppenheimer spunea că acel test i-a amintit de versurile din Mahabharata: “Am devenit Moartea, distrugătorul lumilor.”

Bomba avea să fie folosită câteva luni mai târziu cu scopuri militare împotriva Japoniei, ducând la distrugerea completă a două orașe și la moartea a zeci de mii de oameni. Mai mult decât atât, sute de mii au fost afectate de radiații pe o suprafață de zeci de kilometri. Așa cum era de așteptat, evenimentul a dat naștere unor mituri extrem de interesante, care explică într-un mod sau altul decizia americanilor de a folosi această armă.

1. Bomba a oferit un avantaj diplomatic față de URSS

Acesta este unul dintre cele mai interesante zvonuri în legătură cu bomba. Cei care se află în spatele său susțin că unul dintre principalele roluri ale bombei a fost acela de a obține un avantaj diplomatic față de URSS, prin scoaterea Japoniei din război înainte ca Armata Roșie să intervină. După cum scrie Business Insider, bomba i-ar impresiona pe sovietici cu puterea uriașă de distrugere, oferind astfel un avantaj diplomatic Statelor Unite în negocierile care ar urma să aibă loc după război.

Cu toate acestea, există informații foarte clare care contrazic zvonurile respective. În primul rând, nicio persoană din guvernul american nu s-ar fi bazat în acel moment pe efectul psihologic al bombei. Sovieticii tocmai câștigaseră cea mai mare confruntare militară din istorie, împotriva celei care era considerată la un moment dat cea mai bine echipată și mai profesionistă armată din lume. Pierduseră aproape 25 de milioane de oameni, însă forțele lor armate în Europa erau suficient de mari pentru a le garanta un grad mare de securitate.

Și mai important, sovieticii au știut dintotdeauna de Proiectul Manhattan, iar unele surse menționează că NKVD-ul ar fi avut încă de la început spioni la Los Alamos. Știind că vor avea propria bombă în câțiva ani, sovieticii nu au fost deloc impresionați, păstrând o atitudine care-i deranja pe americani. ”Rușii sunt încăpățânați și nu se sperie”, observa James Byrnes, Secretarul de Stat american, după o întâlnire cu omologul său sovietic în Londra.

[readmore]

Dar principalul motiv pentru care americanii au ales datele respective au fost chiar înțelegerile cu sovieticii. În cadrul conferințelor de la Teheran și de la Yalta, Stalin a afirmat că va declara război japonezilor la trei luni după finalizarea războiului din Europa. Americanii știau că invazia sovietică va avea loc în acea perioadă și au dorit să pună mai multă presiune pe japonezi prin coordonarea atacului cu bombardamentele nucleare.

2. Bombele au sfârșit războiul

Asta este informația pe care o veți găsi în aproape orice manual școlar. Așa cum se întâmplă de multe ori, însă, lucrurile sunt puțin mai complicate. După cum probabil știți, la fel ca toate celelalte forțe militare, Armata Imperială Japoneză a luptat cu o brutalitate ieșită din comun. De multe ori, soldații îndoctrinați erau dispuși să lupte până la moarte, chiar și în condiții absolut oribile în care nu mai exista nicio șansă de izbândă. Din această cauză, probabil nu ar trebui să ne surprindă că liderii japonezi erau dispuși să continue războiul, știind că vor avea de îndurat mai multe atacuri nucleare.

Elementul decisiv, care a dus la semnarea actului de predare, a fost, din câte se pare, intervenția sovietică. Invazia Manciuriei de către Armata Roșie la fix trei luni după capitularea Germaniei i-a convins pe japonezi că predarea era singura scăpare. Orice altă decizie ar fi însemnat, așa cum americanii i-au avertizat în trecut, ”distrugerea completă”. Iar în legătură cu aceste avertismente…

3. Japonezii au fost avertizați dinainte

Avertismentele pe care americanii le-au lansat,diverse metode, nu vă spun decât jumătate din poveste. Harry Truman a comunicat prin radio faptul că Japonia va fi ”ruinată din aer, într-un mod nemaiîntâlnit pe Pământ”. Într-adevăr, au fost nu mai puțin de doisprezece orașe asupra cărora au fost lansate fluturași care îi îndemnau pe cetățeni să ia măsuri pentru a sfârși războiul: Otaru, Akita, Hachinohe, Fukushima, Urawa, Takayama, Iwakuni, Tottori, Imabari, Yawata, Miyakonojo și Saga. Care oraș nu se găsește pe listă? Exact. Hiroshima.

Nu nu mai că fluturașii făceau referire doar la bombardamente cu bombe incendiare, dar Hiroshima, viitoare țintă, a fost evitată deoarece americanii se temeau de posibile întăriri plasate în regiune, care ar fi putut duce la prăbușirea avionului transportor pe 6 august. Până în acel moment, cele mai importante atacuri fuseseră făcute cu bombe incendiare, iar japonezii nu aveau niciun motiv să creadă că de data aceasta va fi altceva.

4. Bomba a fost singura soluție

Una dintre cele mai folosite justificări pentru folosirea bombelor este cea legată de costul uman al unei mari operațiuni de desant pe principalele patru insule ale Japoniei: Honshu, Kyushu, Shikoku și Hokkaido. Încă din 1945, s-a promovat ideea că peste o jumătate de milion de americani ar fi murit în cadrul unei invazii de pe mare a insulelor japoneze. Mai exact, în cadrul unei singure operațiuni ar fi murit mai mulți americani decât în tot războiul până la acel moment. Alte surse vorbesc despre un milion de morți.

În condițiile în care singura alternativă ar fi fost moartea a sute de mii de cetățeni, americanii păreau obligați să folosească bombele. Se pare însă că exista nu doar o alternativă, ci două. Prima dintre acestea ar fi fost testarea bombei nucleare în fața unor persoane din conducerea Japoniei. Nu s-a apelat la aceasta din cauza posibilității ca testul să se dovedească un eșec.

A doua soluție ar fi fost acceptarea predării condiționate a Japoniei. Una dintre principalele griji ale acestora era legată de faptul că Împăratul ar fi fost judecat drept un criminal de război. Atât Roosevelt, cât și Truman, au cerut predarea necondiționată și au refuzat orice altă clauză. Deși aceasta a avut loc până la urmă, Împăratul Hirohito nu a fost inclus în niciun scandal și a fost protejat chiar de către Douglas MacArthur. În mod evident, acest lucru ne duce cu gândul la o singură întrebare: de ce nu au încercat americanii să negocieze o predare în care singura clauză ar fi fost protecția lui Hirohito?

5. Jumătate de milion de americani au fost salvați

După cum am spus mai devreme, unele surse vorbesc despre 1.000.000 de morți în cazul unei invazii, altele despre 500.000. Elemente centrale în justificarea atacurilor, cifrele acestea nu par a se baza pe estimări reale. La mijlocul lunii iunie, în anul 1945, americanii nu se așteptau la pierderi mai mari de 200.000 de soldați. Ar fi fost vorba, mai exact, despre 193.000, dintre care 40.000 ar fi fost morți. Dar în condițiile în care bomba era gata, Truman ar fi fost taxat imediat de către publicul american, fiind considerat principalul vinovat pentru moartea a zeci de mii de americani dacă ar fi ales desantul.