Cel mai exploziv moment din istorie: 70 de ani de la testarea primei bombe nucleare

, 16 Iul, 16:36

Proiectul Manhattan a fost proiectul de dezvoltare a primei arme nucleare în timpul Celui de-Al Doilea Război Mondial, de către Statele Unite ale Americii, Regatul Unit și Canada. 

Rădăcinile proiectului se află în temerile oamenilor de știință ai anilor 1930 că Germania Nazistă investiga ea însăși posibilitatea producerii armelor nucleare. Născut dintr-un mic program de cercetare în 1939, Proiectul Manhattan a ajuns să angreneze peste 130.000 de oameni și să coste aproape 23 de miliarde de dolari în banii actuali.

Nașterea primei bombe nucleare

Planul pentru crearea unei bombe de uraniu s-a născut în 1939, în anul în care Albert Einstein i-a scris președintelui Franklin Roosevelt despre faptul că o reacție nucleară necontrolată în lanț are un potențial imens de a fi baza unei arme de distrugere în masă. În februarie 1940, guvernul federal a asigurat șase mii de dolari pentru cercetări. La începutul lui 1942, SUA fiind în război cu Axa și având teama că Germania lucrează la propria bombă, a înlăturat limitele resurselor proiectului și s-a implicat mai activ în cercetări, potrivit Historia.

Dezvoltarea proiectului armei atomice s-a făcut la Laboratoarele Los Alamos, în nordul New Mexico, sub conducerea fizicianului Robert Oppenheimer absolvent al Universității Harvard. Pregătirile au debutat în martie 1945, iar locul definitiv ales (după mai multe alternative puse în discuție) a fost deșertul Jornada del Muerto, la o bază de antrenament Alamogordo. Cea mai apropiată locuință era ferma McDonald, folosită de oamenii de știință. La testul propriu-zis au asistat 425 de persoane.

Primul test al bombei nucleare poartă numele sugestiv de Trinity Test. Se pare că a fost ales de Oppenheimer, după un poem de John Donne. Se spune că în timpul testului nuclear, un bărbat orb, aflat la aproape 240 de kilometri de Alamogordo, ar fi întrebat: „Ce strălucește așa?” Oppenheimer spunea că acel test i-a amintit de versurile din Mahabharata: „Am devenit Moartea, distrugătorul lumilor.”

Armele nucleare s-au folosit împotriva oamenilor doar de două ori, și anume în anul 1945, când americanii au aruncat câte o singură bombă atomică cu fisiune asupra orașelor japoneze Hiroshima și Nagasaki. Primul eveniment a avut loc în dimineața zilei de 6 august 1945, când Statele Unite ale Americii au aruncat un dispozitiv tip pistol, cu uraniu, cu codul Little Boy, asupra orașului Hiroshima. Al doilea eveniment a avut loc după trei zile, la 9 august 1945, când un dispozitiv tip implozie, cu plutoniu, cu codul Fat Man, a fost aruncat asupra orașului Nagasaki. Norul acestei bombe s-a înălțat mai mult de 18 kilometri deasupra hipocentrului exploziei.

Bomba țarului, cea mai puternică bombă din istorie

Cea mai puternică bombă nucleară detonată vreodată, cu un nor atomic de opt ori mai înalt decât vârful Everest şi cu o energie degajată de 50.000 de kilotone, este „Bomba Ţarului”. A fost testată de ruşi în anii ’60 este de 1.400 de ori mai puternică decât bombele nucleare lansate de SUA asupra Japoniei în al Doilea Război Mondial luate împreună.

Pe 30 octombrie 1961, URSS a detonat „Bomba Ţarului” deasupra arhipelagului Novaya Zemlya din nordul Rusiei. Denumită oficial „bomba cu hidrogen AN602”, a fost original concepută să elibereze o energie de 100 de megatonede TNT, dar aceasta a fost redusă în final la 50 de megatone.

Bomba nu a avut niciun scop de natură militară. La numai o secundă de la detonare, lumina produsă putea fi văzută la o distanţă de peste 2.000 de kilometri, iar norul nuclear s-a ridicat la o înălţime de aproximativ 64 de kilometri, de aproape opt ori mai mare decât cea a muntelui Everest. După explozie, suprafaţa insulei a fost modificată, iar pietrele s-au topit. Unele rapoarte arată că din cauza exploziei s-au spart ferestre în nordul Finlandei şi în Norvegia.

Ca urmare a îngrijorărilor privind căderile radioactive, Statele Unite, Marea Britanie şi URSS au semnat în 1963, la Moscova, Tratatul interzicerii parţiale a testelor nucleare, impunând ca toate testele nucleare să se desfăşoare în subteran.

Etichete:
Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail