Google ”fură” oameni din industria auto pentru a scoate mașinile fără șofer pe străzi

de: Ștefan Neculai
16 09. 2015

Google lucrează intens pentru a transforma în realitate visul de a fi pasager într-o mașină care se conduce singură. Ultima mișcare a gigantului a fost să-l angajeze un veteran din industria auto pentru a se ocupa de programul acestora cu privire la mașinile autonome.

John Krafcik este fostul șef al filialei Hyundai din Statele Unite. Acesta a ocupat și poziția de președinte în cadrul serviciului TrueCar, care se ocupă de transformarea negocierilor dintre dealerii auto și clienți într-un proces mai puțin stresant. Acesta se va alătura echipei Google în funcție de CEO al programului de mașini autonome. Chris Urmson, actualul șef, va continua colaborarea în calitate de lider pe partea tehnică.

Google dorește ca primul autoturism autonom să fie pregătit pentru lansarea pe piață în mai puțin de cinci ani, iar progresul făcut de aceștia le dă speranța că vor putea reuși ce și-au propus. Mașinile lor autonome, 25 de SUV-uri Lexus și cinci prototipuri fără volan sau pedale, parcurg mai mult de 16 mii de kilometri săptămânal pe drumurile din Mountain View și Austin.

Este foarte puțin probabil ca Google să-și dorească să-și producă singur mașinile autonome. Mult mai plauzibil este ca acesta să dezvolte un sistem care să fie implementat de către alte companii constructoare de mașini, astfel reducându-se costurile ridicate cauzate de o intrare pe piață. Aici intervine rolul noului șef, John Krafcik. Cunoștințele acestuia din domeniul auto și relațiile pe care le are în industrie vor fi în avantajul celor de la Google.

„Combinația dintre expertiza tehnologică și experiența în domeniul auto, de care dă dovadă John, va fi foarte valoroasă când vom colabora cu diferiți parteneri pentru a ne atinge scopul de a transforma mobilitatea pentru milioane de oameni. Asta înseamnă că ne pregătim pentru viitor și că vom face această tehnologie să funcționeze la potențialul său maxim”, a punctat Google într-o declarație.

Programul mașinilor autonome este încă parte a „X lab”, programul prin care Google își practică experimentele, chiar dacă compania declară sus și tare că acest program va depăși cu siguranță stadiul de experiment și că va fi implementat în viitorul apropiat.