15 sept. 2015 | 07:14

Rusia penalizează monopolul aplicaţiilor Google pe Android

ACTUALITATE
Rusia penalizează monopolul aplicaţiilor Google pe Android

Dacă nu sunteţi fani ai aplicaţiilor Google de pe fiecare dispozitiv cu Android, deznodământul unui proces încheiat recent în Rusia s-ar putea să vă încânte.

În momentul în care porniţi un smartphone nou nouţ cu Android, veţi întâmpina un amalgam de aplicaţii Google, gen Gmail, Google Maps, Google Search etc. Este foarte probabil să vă fi obişnuit cu ele până acum, iar dacă le folosiţi, s-ar putea să vă şi bucuraţi că sunt preinstalate. Cei de la Yandex însă, creatorii celui mai popular motor de căutare din teritoriul rus, consideră prezenţa lor pe telefoane şi tablete un monopol. În contextul în care Google impune producătorilor de gadgeturi să includă acele programe pentru a beneficia de actualizări regulate şi de accesul la magazinul virtual Google Play, premisa a fost una cât se poate de reală.

Din acest motiv, Yandex a depus o plângere împotriva Google la începutul acestui an, iar Serviciul Federal Anti-monopol a luat partea companiei ruse prin deznodământul anunţat acum câteva zile. Autorităţile ruse au concluzionat că, în mod ilegal, Google a impus producătorilor de echipamente cu Android să includă aplicaţiile şi serviciile Google pe lângă Google Play Store. Situaţia a fost comparată cu includerea Internet Explorer în sistemul de operare Microsoft Windows acum câţiva ani.

Cei de la Google pot începe să se îngrijoreze, chiar dacă în prima etapă pedeapsa se pare că va veni doar sub forma amenzi usturătoare. Valoarea exactă a acesteia va fi determinată în săptămânile următoare. Oficialii Serviciului Federal Anti-monopol au mai ţinut să menţioneze că amenzile se vor transforma în diverse penalităţi dacă gigantul din Mountain View nu va renunţa la aceste practici, cel puţin când vine vorba de producători de telefoane de pe teritoriul Rusiei, gen Yota.

Din motive similare, Google are o prezenţă infimă în China, iar dacă se va conforma presiunilor ruseşti, costurile pe termen lung pentru companie vor fi mult mai mari decât orice amenzi impuse de autorităţile de la Kremlin.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele