Facebook cenzurează mesajele cu link-uri: De ce face rețeaua socială așa ceva
Din cauza unui bug a cărui amploare nu este cunoscută cu precizie, Facebook a început să trateze cu suspiciune mesajele care conţin link-uri.
Navigând în urmă cu câteva ore pe Facebook am făcut click pe un link deloc suspect partajat deja de vreo cinci persoane. Nu mică mi-a fost mirarea când am fost întâmpinat de un avertisment cum că respectiva adresă a fost blocată pentru conţinut maliţios. Într-un timp foarte scurt, am mai accesat alte câteva adrese publicate pe reţeaua socială doar că să mi se servească acelaşi mesaj. O căutare simplă pe Google a relevat faptul foarte multe persoane au întâmpinat aceeaşi problemă în ultimele ore şi că de fapt este mult mai răspândită decât am crezut.
În ultimele 24 de ore mai multe persoane au observat că există o problemă vizavi de modul în care Facebook tratează link-urile postate. Mulţi s-au trezit că le-au dispărut complet anumite postări cu adrese web în conţinut, iar alţii nu au putut realiza postări noi. Publicaţiile web şi agenţiile de presă au fost cele mai afectate de problemă pentru că investesc bani în promovarea pe Facebook şi, pentru o perioadă de timp, respectivele investiţii nu s-au mai reflectat în trafic.
Cei de la Facebook au recunoscut deja problema şi au afirmat că are legătură cu modulul de extragere a imaginilor de preview din URL-urile pe care vreţi să le publicaţi. Când o echipă de ingineri ai companiei americane a încercat remedierea problemei, situaţia nu a făcut decât să se agraveze.
Mulţi au crezut că astfel de gesturi reprezintă doar o etapă intermediară până când Facebook va implementa un sistem mai bun de cenzură a postărilor. Pe de altă parte, oficialii companiei au declarat pentru Mashable că se străduiesc intens să descopere vulnerabilitatea.