De la Jurassic Park la Frozen: Știința din spatele celor mai populare filme

În ceea ce privește producțiile cinematografice, noi vedem produsul finit și, în funcție de un ansamblu de factori, decidem cât de reușit este acesta și ce notă merită pe IMDB. Dar suntem oare conștienți de cât de complexă este munca din spate?  

Zăpada din filmul Frozen este atât de multă, încât poate fi considerată un suprapersonaj. Cade, zboară, se așterne, se topește, e peste tot și în toate formele. Știind că va avea un rol atât de important, producătorii filmului au vrut să se asigure că e făcută cum trebuie. Așadar, au apelat la Joseph Teran, un matematician de la Universitatea din California, care folosește computerul pentru a recrea fenomenele naturale.

Până la Frozen, niciun film Disney nu a avut nevoie ca zăpada să facă atât de multe lucruri. Pentru un efect cât mai apropiat de realitate, Teran și echipa sa au folosit ecuații matematice și metoda punctului material. Această metodă implică studiul bulgărilor mari de zăpadă raportat la minusculele particule care îi formează. Cercetătorii au lucrat luni întregi la un program capabil să facă zăpada virtuală să se comporte precum cea reală, potrivit publicației SocietyForScience.

Teran a fost sceptic la început, având impresia că zăpada nu le iese perfect. Unul dintre studenții săi a insistat asupra faptului că rezultatul este bun. În timpul unei vacanțe, acesta a mers pe munte și a filmat zăpada reală în acțiune. Comparând-o cu cea computerizată, Teran a recunoscut că asemănarea este foarte mare. Așadar, rezultatele au fost pe măsura eforturilor, Frozen devenind una dintre cele mai populare animații. Piesa de rezistență a fost, desigur, omul de zăpadă Olaf.

Știința din SF-uri

Colaborarea cu oamenii de știință nu se rezumă doar la animații. De exemplu, regizorul filmului Thor a adus pe platourile de filmare un expert pentru găsirea unei explicații plauzibile a rapidității cu care eroul călătorește în spațiu. De asemenea, oamenii de știință sunt cei care ghidează creația efectelor speciale. Uneori, filmele sunt inspirate din cercetări. Din 2008, producătorii de la Hollywood colaborează constant cu Exchange, o organizație nonprofit care facilitează accesul publicului la expertiză științifică.

“Numărul de consultații pe care le oferim în cadrul proiectelor cinematografice și TV crește în fiecare an”, a declarat Rick Loverd, directorul Exchange.

“E mai multă știință la Hollywood pentru că cei care merg cu regularitate la cinema asta cer”, explică David Kirby, genetician ca formare, care în prezent studiază legătura dintre știință și film la Universitatea din Manchester. A scris chiar și o carte despre asta, numită Lab Coats in Hollywood. El consideră că audiența evoluează și că oamenilor le este mai ușor să deosebească ceea ce arată real de ceea ce arată fals.

Găurile negre ale Hollywoodului

Acțiunea filmului Interstellar este plasată în viitorul apropiat. Pământul e „pe moarte”, așa că un echipaj de astronauți caută o nouă planetă locuibilă. Călătoresc printr-o gaură de vierme, un tunel spațial care, potrivit Teoriei relativității, intermediază călătoria în timp. O „gaură de vierme”, în ciuda materialităţii extrem de sugestive a denumirii lansate de fizicianul John Wheeler, e doar un model matematic, un set de soluţii pentru ecuaţiile teoriei relativităţii generalizate a lui Einstein, fizic n-a fost vreodată observată.

Teoria a fost descrisă prima oară în 1935 de către Albert Einstein și Nathan Rosen. Kip Thorne, fizician la Institutul de Tehnologie din California, a studiat așa-zisele găuri de vierme zeci de ani. În mod deloc surprinzător, a fost implicat în turnarea Interstellar. Ideea a aparținut Lindei Obst, producător Hollywood, care i-a comunicat-o în 2005.

Bineînțeles, Thorne a îndrăgit ideea, așa că mai multe luni, el și Obst au discutat-o în amănunt. Pentru el, cel mai mult conta ca filmul să respecte știința, iar astfel audiența să aibă o idee despre lucrurile extraordinare care ar putea exista în univers.

Thorne nu a fost singurul om de știință implicat. Un grup de absolvenți ai Universității din California a făcut un video care arată ce ar putea să vadă o persoană în apropierea unei găuri negre. O gaură neagră este un obiect astronomic limitat de o suprafață în interiorul căreia câmpul gravitațional este atât de puternic, încât nimic nu poate scăpa din interiorul aceastei suprafețe. Un alt video arată felul în care o gaură neagră curbează lumina din apropiere. Thorne a arătat aceste videoclipuri echipei de creație a efectelor speciale, care le-a folosit ca bază teoretică.

Kirby susține că producătorii de filme se consultă de mult timp cu cercetătorii, oricât de surprinzător ar părea acest lucru pentru public. El numește această implicare din ce în ce mai mare a oamenilor de știință “fenomenul post-Jurassic Park”.

Audiența ține cont de legile mecanice

Jurassic park a fost lansat în 1993. Acțiunea filmului are loc pe o insulă, unde un om de știință găsește o modalitate de a clona dinozauri. Pentru a produce filmul, Steven Spielberg s-a consultat cu paleontologul Jack Horner. Horner a ajutat echipa de producție să facă dinozaurii să arate cât mai realist, iar popularitatea filmului se datorează cu siguranță și acestui aspect. De atunci, potrivit spuselor lui Kirby, acuratețea științifică a devenit din ce în ce mai importantă.

Teran afirmă că este fundamental să respecți legile fizicii, în principal pe cele mecanice. Chiar dacă cei care vizionează filmele nu au neapărat cunoștințe vaste în domeniu, pot vedea cu ochiul liber dacă o mișcare arată fals.

Efectele speciale nu sunt singura zonă în care producătorii colaborează cu experții în știință. Kirby susține în continuare că un exemplu în acest sens este filmul Finding Nemo, unul dintre producțiile cu acuratețe științifică ridicată. Producătorii au făcut multe cercetări pentru a reda habitatul natural al ființelor subacvatice.

„Crearea efectelor care arată realist necesită multă matematică și fizică”, explică Teran. Acest lucru este valabil și în construcția personajelor, de la care oamenii se așteaptă să arate precum niște ființe vii.