Dacă vrei să reziste în timp, cumpără-ți un MacBook

de: Alexandru Puiu
04 12. 2015

Există foarte multe tipuri de laptopuri pe mapamond, dar se pare că un MacBook are cele mai multe șanse să reziste în timp, conform unui studiu recent.

Este foarte ușor să te superi în momentul în care un studiu confirmă faptul că produsele unui brand sunt mai andurante în timp decât cele ale altei companii. De cele mai multe ori, astfel de analize nu sunt obiective, eșantionul folosit este prea mic sau, mai rău decât atât, nu iau în vedere toate criteriile de performanță. Spre nefericirea celor care nu au reușit până la această oră să-și investească banii într-un MacBook, se pare că cea mai recentă analiză a celor de la Consumer Reports a trecut prin toate etapele necesare pentru a fi imposibil de contestat.

După toate acestea, concluzia este una cât se poate de simplă, sistemele MacBook Air și MacBook Pro de la Apple sunt cele mai andurante în timp. Posibilitatea ca acestea să se defecteze iremediabil este semnificativ mai mică decât a unui portabil de la Dell, Lenovo sau altcineva. Pentru a ajunge la această concluzie, studiul nu s-a bazat pe chestionare clasice, ci este rezultatul unei analize desfășurate pe parcursul a cinci ani pe un eșantion format din 58.000 de persoane. În toată această perioadă, respectivii și-au cumpărat cel puțin un laptop, urmând ca rata lor de defectare să fie sitentizată.

Cifrele de la final nu pot fi considerate neapărat îngrijorătoare, dar relevă faptul că un laptop se mai și strică ocazional. În primii 3 ani de la achiziție, media a fost de 20% probabilitate ca un defect, mai grav sau mai puțin grav, să fie înregistrat. De cele mai multe ori însă, a fost vorba de un defect ce a dus la înlocuirea sistemului. Defalcând aceste valori per branduri, cele mai trainice au ieșit la iveală ca fiind MacBook-urile, cu o medie mai mică de 10% probabilitate de defectare. Pe toată perioada, sistemele MacBook Air se pare că au o rată de eșec de 7%, în timp ce MacBook Pro-uri sar până la 9 procente. Într-un an, posibilitatea ca MacBook-ul vostru să se defecteze este de maxim 4%, în comparație cu PC cu Windows, precum Gateway NV care are 13% șanse să nu fie la fel de fiabil. ThinkPad-urile de la Lenovo și XPS-urile de la Dell duc aceeași valoare până la 15%.