Dacă renunți la iPhone pentru Samsung Galaxy S6, ai nevoie de această aplicație

de: Alexandru Puiu
29 04. 2015

Dacă cei de la Samsung v-au convins să treceţi de la iPhone la noul , noul utilitar Samsung Smart Switch facilitează tranziţia.

Aveţi toate motivele să fiţi atraşi de noile . Acestea sunt nişte dispozitive atrăgătoare şi performante ce vin la pachet cu un amalgam de beneficii. Ce s-ar putea însă să vă sperie este procesul de migrare. În definitiv, aveţi foarte multe informaţii pe bătrânul vostru iPhone şi v-aţi dori să o vedeţi într-un timp relativ scurt pe Galaxy S6.

Pentru a nu necesita intervenţia în procesul de migrare a unei persoane foarte tehnice, cei de la Samsung s-au decis să vă facă viaţa mai uşoară. Ca urmare, au lansat o nouă aplicaţie gratuită intitulată Smart Switch. Aceasta poate rula fără probleme pe orice Galaxy S şi este disponibilă gratuit în Google Play. În teorie, utilitarul respectiv nu este deloc nou. Cea mai recentă versiune însă a îmbunătăţit într-un mod semnificativ uneltele poze la dispoziţia posesorilor de iDevice-uri. Practic, a scos complet necesitatea unui PC din ecuaţie pentru întreaga procedură.

Puteţi importa informaţii direct din iCloud pe Galaxy S6 sau, dacă aveţi un cablu USB OTG, puteţi conecta între ele ambele telefoane pentru a realiza transferul de date. Sistemul este cât se poate de intuitiv şi funcţionează la fel de facil şi în cazul în care în trecut aţi folosit un Android.

Această mişcarea din partea sud-coreenilor este doar cea mai recentă dintr-un lung şir de practici menită să vă convingă să faceţi trecerea de la o platformă la altă. De cealaltă parte a baricadei, cei de la Apple au iniţiat în SUA un program de trade-in, prin intermediul căruia vă puteţi înlocui smartphone-ul cu Android cu un iPhone la un discount semnificativ.