Cum dispari definitiv de pe Facebook? Așa ștergi de tot contul si toate postările
Motivele pentru care ai vrea să nu-ţi mai desfăşori viaţa socială online sunt multiple. Cel mai important este să ştii cum să dispari definitiv de pe Facebook.
Facebook creează dependenţă. De asemenea, populara reţea socială este instrumentul perfect pentru a alimenta invidia faţă de viaţa aparent perfectă a unor prieteni. Dacă nu vă personalizaţi un pic modul în care primiţi notificări pe mobil sau desktop, este foarte posibil ca o zi de muncă să devină complet ineficientă. Cu alte cuvinte, există incredibil de multe motive pentru care ar fi bine să ştii cum dispari definitiv de pe Facebook. Ca orice altă formă de dependenţă, important este să treci prin două etape. În primul rând, trebuie să conştientizezi că ai o problemă şi să realizezi că beneficiile utilizării unui cont de Facebook nu compensează impactul negativ asupra stilului vostru de viaţă. A doua etapă implică un pic de cercetare. Motivul din spatele acestui tutorial constă în faptul că nu e atât de simplu pe cât credeaţi să vă ştergeţi contul şi toate postările de pe Facebook.
Ştergerea unui cont de Facebook este o acţiune cu urmări permanente. Dacă există o şansă infimă să doriţi să intraţi din nou pe reţeaua socială, decât să vă ştergeţi complet profilul, mai bine îl dezactivaţi. Astfel, chiar dacă rezistaţi tentaţiei de a intra pe pagina personală de Facebook, puteţi trăi cu confortul psihologic că aceea există în continuare.
Cum dispari definitiv de pe Facebook? – primul pas
Ideal ar fi să treceţi prin etapele descrise mai jos folosind un computer sau o tabletă, nu o aplicaţie de mobil, deoarece nu toate opţiunile la care voi face referire există. Pentru a vă şterge contul de Facebook, întâi trebuie să-l puteţi accesa la adresa www.facebook.com. Dacă întâmpinaţi dificultăţi la autentificare, folosiţi una din metodele puse la dispoziţie pentru a vă schimba parola, înainte să treceţi la pasul următor. Nu puteţi şterge un cont decât după autentificare.
Nu uita să faci backup!
Dacă eşti atent, nu este foarte complicat să afli cum dispari definitiv de pe Facebook. Problema este alta. Fără să-ţi dai seama, la nervi sau dintr-un impuls de moment, rişti să pierzi nişte informaţii pe care nu le mai ai nicăieri în altă parte. Chit că este vorba de nişte fotografii de acum câţiva ani sau de nişte informaţii utile pe care le-ai postat odinioară într-un comentariu, preventiv, toate acele date trebuie salvate.
Cei de la Facebook au implementat un modul foarte util şi uşor de folosit pentru realizarea unei copii de siguranţă. Pentru a ajunge la el, faceţi click în colţul din dreapta sus al paginii web şi un al doilea click pe Settings. La baza primei pagini de configurare – General există un buton intitulat foarte sugestiv ,,Download a copy of your Facebook data.”(Descarcă o copie a datelor tale de pe Facebook). După un click pe el vi se va afişa o fereastră pe care trebuie să optaţi pentru ,,Start my archive”. Confirmaţi alegerea făcută. Nu vor trece decât câteva minute până veţi putea descărca un fişier ZIP cu toate imaginile, clipurile şi postările voastre pe Facebook. Un link către respectivul fişier vă va fi trimis şi prin email. Pentru a-l descărca, este posibil să fiţi nevoiţi să vă introduceţi din nou parola aferentă contului.
Cum dispari definitiv de pe Facebook? – şterge întregul istoric al activităţilor
În funcţie de cât de tare v-aţi supărat pe Facebook, ştergerea contului s-ar putea să nu fie suficientă. E posibil să vă ambiţionaţi şi să ştergeţi orice urmă a faptului că aţi avut vreodată profil pe reţeaua socială. Cu un pic de răbdare, puteţi anula fiecare like pe care l-aţi dat vreodată, puteţi şterge fiecare comentariu sau fiecare postare. În cazul în care aveţi cont de 6-7 ani ca mine, această operaţiune va dura câteva ore sau câteva zile.
Faceţi click în colţul din dreapta sus şi accesaţi secţiunea Activity log. În partea stângă a noii pagini asiguraţi-vă că este bifat ,,All”. Instant va apărea o listă foarte stufoasă cu fiecare like pe care l-aţi dat, fiecare comentariu sau postare. Din păcate, activităţile voastre pe Facebook vor trebui şterse individual printr-un click în partea dreaptă a fiecărui element din listă. Astfel, puteţi opta pentru Unlike la un link sau o imagine şi puteţi face click pe Delete în dreptul unui clip de pe YouTube partajat în urmă cu câteva săptămâni.
Anulează legătura dintre contul de Facebook şi orice aplicaţie web
De-a lungul anilor, inevitabil, aţi folosit cel puţin o dată posibilitatea de autentificare pe un site nou folosind profilul vostru de Facebook. Astfel, un forum sau o aplicaţie online a preluat numele, adresa voastră de email, vârsta, sexul şi alte câteva detalii pe care nu aţi mai fost nevoiţi să le completaţi manual. Ca o parte importantă a tutorialului ,,Cum dispari definitiv de pe Facebook”, merită să ştiţi că puteţi desfiinţa acele legături dintre profilul vostru de Facebook şi N pagini web. Este posibil ca anumite entităţi online care v-au preluat deja informaţiile de pe pagina de profil să vi le păstreze şi să nu aveţi ce să faceţi în legătură cu asta. Ne interesează în schimb prevenirea colectării ulterioare de date suplimentare.
Faceţi click din nou în colţul din dreapta sus şi accesaţi pagina Settings. Din meniul din partea stângă optaţi pentru Apps printr-un alt click. În partea dreaptă veţi vedea o listă cu toate aplicaţiile cărora le-aţi permis de-a lungul timpului să se ancoreze în profilul vostru de Facebook. În cazul meu particular, numărul acestora este 219. Atunci când poziţionaţi mouse-ul pe fiecare dintre ele, apare un X mic în marginea din dreapta a fiecărui element. Un click pe acel X va anula orice legătură între profilul vostru de Facebook şi acele aplicaţii. Ca un mic detaliu de fond, este posibil să aşteptaţi câteva secunde pentru îndepărtarea unui element din lista ilustrată mai sus.
O soluţie mai rapidă la această problemă poate fi găsită tot pe aceeaşi pagină din Settings. Sub lista stufoasă de aplicaţii, există un buton intitulat Apps, Websites and Plugins. Sub el, faceţi click pe Edit. Dacă în noua fereastră ce va apărea faceţi un click pe Disable Platform, nici o aplicaţie sau website nu va mai putea interacţiona la vreun nivel cu profilul vostru de Facebook. Pentru a reactiva această componentă a profilului vostru de Facebook, faceţi click din nou pe Edit şi alegeţi Enable Platform.
Cum dispari definitiv de pe Facebook?
Cei de la Facebook au făcut un efort semnificativ pentru a nu-ţi face viaţa foarte uşoară dacă vrei să renunţi complet la Facebook. Funcţia de ştergere efectivă a contului este foarte bine ascunsă prin meniul de ajutor al site-ului. Dacă vreţi totuşi să nu daţi 50 de click-uri pentru a ajunge la acea adresă, există în permanenţă posibilitatea de a click pe acest Link. Veţi fi instant transportaţi la pagina web de mai sus cu un buton mare pe mijlocul ecranului intitulat ,,Delete my account” (Şterge-mi contul). Dacă sunteţi siguri de decizie, din acest moment nu mai rămâne decât să vă autentificaţi din nou cu parola de Facebook, să introduceţi un cod Captcha pentru a confirma că nu sunteţi robot şi să rezistaţi tentaţiei de mai intra pe Facebook 14 zile. Deoarece este posibil să regretaţi după două zile că v-aţi şters contul, din momentul ştergerii aveţi 14 zile pentru a-l reactiva. Abia dacă depăşiţi acel termen nu mai aveţi nici o şansă pentru a vă mai vedea postările de acum 5 ani sau comentariile făcute în urmă cu o lună. În situaţia în care contul a redevenit activ, sunteţi nevoiţi să urmaţi din nou paşii detaliaţi mai sus.